X

Curtea internaţională de justiţie anunţă decesul fostului său judecător Thomas Buergenthal, supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz

Juristul american Thomas Buergenthal, supravieţuitor al lagărului de exterminare de la Auschwitz şi fost judecător al Curţii internaţionale de justiţie (CIJ), a murit la vârsta de 89 de ani, a anunţat marţi instanţa de la Haga, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Anunţăm cu mare tristeţe decesul lui Thomas Buergenthal, fost membru al Curţii din 2000 până în 2010, luni, 29 mai, în Statele Unite”, a scris CIJ pe Twitter.

Citește și : Ani grei de închisoare pentru o femeie care strângea bani pentru ocupanţii ruşi

Născut pe 11 mai 1934 într-o familie de evrei din Lubochna, în Cehoslovacia de atunci, Buergenthal a fugit împreună cu apropiaţii săi către Polonia, după invazia nazistă. A petrecut doi ani în ghetouri, fiind în cele din urmă arestat şi deportat la Auschwitz, iar apoi la Sachsenhausen, în Germania.

După război, Thomas Buergenthal – unul din cei mai tineri supravieţuitori ai Auschwitzului – şi-a regăsit mama şi a trăit câţiva ani la Gottingen, în Germania, înainte de a emigra în SUA la începutul anilor 1950.

În SUA a făcut studii de drept şi, specializându-se în drept internaţional, a fost între altele membru al Comisiei adevărului pentru Salvador, în 1992-1993, apoi preşedinte onorific al Institutului interamerican al drepturilor omului. Ulterior, a lucrat timp de circa zece ani la CIJ de la Haga, principalul organ judiciar al ONU, creată după al doilea război mondial şi care are dubla misiune de a reglementa diferendele de natură juridică dintre state şi de a emite avize consultative.

Citește și : Beijingul a refuzat o întâlnire cu secretarul apărării al SUA

 

Tags: CIJgermaniaONUSachsenhausenStatele UniteThomas Buergenthal
Categorii: Diaspora