La 40 de ani de la lansare, ‘MESAJUL’ poate fi vizionat în cinematografele din Arabia Saudită

Filmul “Mesajul” despre viaţa profetului Mohamed va fi proiectat pentru prima dată în Arabia Saudită începând din 14 iunie, la peste 40 de ani de la interzicerea sa, a anunţat distribuitorul acestui film controversat, compania Front Row Entertainment, citată de AFP, potrivit agerpres.

Prezentarea în Arabia Saudită a acestei pelicule a americanului de origine siriană Moustapha Al Akkad vine după ridicarea, în luna martie, a unei interdicţii de 35 de ani care viza cinematografele, în favoarea unei politici de deschidere inspirate de prinţul moştenitor Mohammad bin Salman.

Citeşte şi: Responsabilii pentru doborârea zborului MH17 vor fi judecaţi în Olanda

Filmul, lansat în 1976 şi difuzat ulterior pe larg în lumea arabă, a fost interzis în Arabia Saudită, unde se află cele mai sfinte locuri ale Islamului şi unde liderii religioşi l-au considerat un sacrilegiu.

Islamul, în interpretarea sa strictă, interzice orice reprezentare a profetului Mohamed. Ţinând cont de acest lucru şi consultându-se cu clerici musulmani, Moustapha Al Akkad a fost atent să nu-l portretizeze pe Mohamed în film, folosind procedeul camerei subiective.

“Mesajul” va fi, de asemenea, proiectat în Emiratele Arabe Unite cu ocazia Eid al-Fitr, sărbătoarea care marchează sfârşitul Ramadanului – care începe în acest weekend.

Citeşte şi: Războiul din Yemen intră într-o nouă etapă. Saudiţii iau cu asalt portul Hodeidah

Refuzată de Hollywood, pelicula a fost turnată în două versiuni, engleză şi arabă, în Maroc şi Libia, cu finanţare din partea Kuweitului şi a Libiei. Versiunea în limba engleză beneficiază de o distribuţie din care fac parte actorii Anthony Quinn şi Irene Papas.

Regizorul Moustapha Al Akkad a murit în triplul atentat cu bombă de la Amman în 2005. Fiul său, Malek al-Akkad, a salutat proiecţia peliculei tatălui său în Arabia Saudită.

Tags: Anthony QuinnArabia sauditafilmIrene PapasMesajulMohamedMohammad bin SalmanMoustapha Al Akkadprofet
Categorii: Sinteze