
Daily Express
Ploile torenţiale au inundat mai multe zone din Roma, iar 40 de copii şi şase educatori au trebuit să fie salvaţi de urgenţă dintr-o grădiniţă, a anunţat Bridaga de Pompieri din capitala italiană, marţi, pe contul său de Twitter, informează DPA, potrivit agerpres.
Înregistrări video arată şuvoaie de apă ieşind prin gurile de canalizare şi inundând străzile din Roma, precum şi mai multe automobile care erau pe punctul de a fi luate de acele viituri. Traficul rutier a fost întrerupt în mai multe zone ale oraşului.
Citește și: Jens Stoltenberg: Apropierea dintre Rusia şi China creează ‘noi pericole’ pentru NATO
Autorităţile din domeniul protecţiei civile au emis avertizări de furtuni violente pentru mai multe regiuni ale Italiei. Ploi abundente sunt aşteptate şi miercuri, în special în regiunile sudice ale ţării, inclusiv în Campania.
Ploile torenţiale cad cu regularitate la Roma în debutul sezonului estival şi inundă străzile, provocând un veritabil haos în traficul rutier.
Citește și: Vietnamul cere bani de la populaţie pentru achiziţionarea de vaccinuri anti-covid
This post was last modified on 08/06/2021 20:47 20:47