X

40 de iranieni au fost răniţi în cutremurul de miercuri seară

Cel puţin 40 de persoane au fost rănite în urma unui seism de intensitate moderată produs în provincia iraniană Kohgiluyeh-Boyer-Ahmad din sud-vestul ţării, informează joi DPA, potrivit agerpres.

Capitala provinciei, Yasuj, şi un sat din zonă au fost cele mai afectate de cutremurul cu magnitudinea 5,6, produs miercuri seară, potrivit media locale.

Citeşte şi: Merkel cere o soluţie diplomatică în dosarul iranian

Nu au fost raportate decese la scurt timp după cutremur, însă echipajele de intervenţie au indicat joi că mai multe locuinţe din sat au fost avariate.

“Oamenii din Sisakht şi oraşul Yasuj şi-au părăsit casele în panică. Gazul şi electricitatea au fost întrerupte în Sisakht”, a declarat la televiziunea de stat iraniană un oficial local din provincia Kohgiluyeh-Boyer-Ahmad.

Citeşte şi: Joe Biden l-a sunat pe Bibi Netanyahu

Sisakht se află în apropiere de Yasuj.

“Echipele de salvare au fost trimise în zonă”, a adăugat oficialul.

Iranul a fost lovit de mai multe cutremure devastatoare în ultimii ani.

Tags: cutremurIranKohgiluyeh-Boyer-AhmadSisakhtYasuj
Categorii: Sinteze