Peste 400 de pușcași marini urmează să se întoarcă în SUA din Siria

Publicat:

Peste 400 de militari americani din cadrul Corpului puşcaşilor marini urmează să părăsească Rakka şi să se întoarcă în ţară, după ce au ajutat o alianţă kurdo-arabă să disloce gruparea Statul Islamic (SI) din acest oraş din Siria, a anunţat joi coaliţia internaţională antijihadistă, relatează news.ro .

”Peste 400 de puşcaşi marini se pregătesc să se întoarcă acasă” după înfrângerea ”SI în fosta sa capitală”, a anunţat pe Twitter colonelul Ryan Dillon, un purtător de cuvânt al coaliţiei internaţionale.


Aflată sub controlul jihadiştilor timp de trei ani, Rakka, metropola nordului sirian, a fost recucerită pe 17 octombrie, după luni de confruntări armate, de către combatanţi kurzi şi arabi din cadrul Forţelor Democratice Siriene (FDS), cu ajutorul atacurilor aeriene ale coaliţiei.

Citește și : Washingtonul a luat o decizie „dezamăgitoare şi nefondată” după ce au retras acreditarea canalului RT ( Kremlin)

Batalanionul puşcaşilor marini ”a susţinut forţele partenere ale coaliţiei, cu lovituri de artilerie, în lupta împotriva SI la Rakka. Odată cu eliberarea oraşului (…), unitatea a primit ordinul să se întoarcă acasă. Înlocuirea ei a fost anulată”, precizează coliaţia într-un comunicat postat de colonel pe contul său de Twitter.

Acest anunţ are loc în contextul în care Casa Albă a anunţat recent ”ajustări în aşteptare cu privire la susţinerea militară oferită partenerilor noştri la sol în Siria”.

Un reprezentant kurd a confirmat o posibilă ”ajustare”, în contextul în care Turcia a creat confuzie anunţând că a primit asigurări din partea Casei Albe cu privire la oprirea livrării de armament combatanţilor kurzi.

Unităţile de Protecţie ale Poporului Kurd (YPG), principala miliţie kurdă în Siria, nucleul FDS, sunt considerate o grupare ”teroristă” de către Ankara, care vede cu ochi răi autonomia obţinută de această minoritate etnică în nordul Siriei.

”Reducem forţele de luptă acolo unde are sens, însă ne vom continua eforturile de ajutorare a partenerilor noştri sirieni şi irakieni în menţinerea securităţii”, se mai arată în comunicatul coaliţiei.

”Forţele care rămân (pe teren) vor continua să coopereze cu forţele noastre partenere, cu scopul de a învinge ceea ce rămâne din SI şi de a împiedica resurgenţa” grupării jihadiste, precizează coaliţia.

După o ascensiune fulgurantă în 2014 şi proclamarea unui ”califat” în vaste teritorii situate de o parte şi de alta a frontierei dintre Siria şi Irak, jihadiştii din cadrul SI sunt încolţiţi, în prezent, în ultimele lor redute.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.