X

42 de mexicani au murit după ce au băut alcool contrafăcut la un priveghi

Cel puţin 42 de persoane au murit de marţi, după ce au consumat alcool contrafăcut în timpul unei priveghi în statul Puebla, din centrul Mexicului, potrivit unui nou bilanţ anunţat miercuri de autorităţile locale, informează AFP, potrivit agerpres.

Alte unsprezece persoane, grav intoxicate, se zbat între viaţă şi moarte, a declarat într-un comunicat primăria din Chiconcuautla – o localitate aflată la 200 kilometri nord-est de Ciudad de Mexico – unde au fost înregistrate majoritatea cazurilor de intoxicaţie.

Citește și: Fostul șef de campanie al lui Trump a fost eliberat din închisoare

Autorităţile au confiscat circa 200 de litri de alcool contrafăcut, dar nu au operat arestări, a informat aceeaşi sursă.

Circa 80 de persoane au fost prezente la înmormântarea în timpul căreia s-a consumat alcool contrafăcut, a declarat marţi un responsabil din statul Puebla, David Mendez.

Primăria din Chiconcuautla le-a cerut tuturor celor care au consumat alcoolul toxic şi care au acuzat greaţă, vărsături sau dureri de cap să se prezinte imediat la cel mai apropiat spital.

Citește și: Polonia redeschide cafenelele și restaurantele

De asemenea, în urmă cu trei săptămâni, cel puţin 38 de oameni au murit în statul mexican Jalisco (vest) după ce au consumat alcool contrafăcut.

Potrivit autorităţilor, criza sanitară cauzată de epidemia de coronavirus a dus la penuria unor băuturi alcoolice, cum ar fi berea, ceea ce a determinat unele persoane să consume alcool de origine dubioasă.”Din cauza acestei penurii şi pentru că e cererea foarte mare, anumite persoane oferă sau încearcă să vândă metanol (extrem de toxic, folosit în industrie) în loc de alcool etilic (utilizat pentru producerea băuturilor)”, a explicat în cadrul unei conferinţe de presă Denis de Santiago, un responsabil sanitar din statul Jalisco.

Tags: alcool contrafacutChiconcuautlamexicPuebla
Categorii: Știrile zilei