X

Oficiali ai cluburilor germane atenționează cu privire la amploarea fenomenului ‘ultras’

Oficiali ai cluburilor germane de fotbal au atras atenția, în cadrul unei dezbateri, cu privire la amploarea pe care a luat-o fenomenul ”ultras” și la acțiunile violente care au loc tot mai des la meciurile interne și internaționale.

Ultimul incident de acest gen s-a petrecut la un meci din presezon, sâmbăta trecută, între englezii de la Burnley și clubul german Hannover 96 când, la recomandările poliției engleze, meciul a fost anulat după ce fanii germani au început să rupă scaunele din tribune și să se îndrepte amenințător spre galeria britanicilor. Suporterii germani au devenit agresivi după ce Burnley preluase conducerea pe tabela de marcaj.

”Grupurile ultras se formează în întreaga țară și trebuie să găsim răspunsuri la această problemă. Dar noi, cluburile, nu putem gestiona singuri fenomenul, ci trebuie să avem sprijinul Federației și Ligii germane de fotbal”, a afirmat directorul sportiv al echipei FC Koln, Joerg Schmadtke.

El a menționat că oficialii unui club pot cel mult să discute și să-i influențeze pe ultrașii din jurul formației respective, dar nu au posibilitatea să abordeze și alte grupări de la alte echipe.

”Doar amenzile pe care le aplică acum Federația de fotbal pentru astfel de incidente nu sunt suficiente și nu vor putea ameliora fenomenul”, a spus Joerg Schmadtke.

Hans Joachim Watzke, directorul executiv al celor de la Borussia Dortmund, a fost de părere că grupurile ultras vor începe să acționeze împreună pentru a deveni mai puternice. El a amintit că Borussia Dortmund a fost sancționată de Federația germană de fotbal (DFB) cu o amendă de 100.000 de euro după incidentele de la meciul cu RB Leipzig (1-0) din 4 februarie.

Atunci partida dintre Borussia Dortmund și RB Leipzig din Bundesliga a fost marcată de violențele unor suporteri huligani ai Borussiei. În urma incidentelor, zece suporteri ai echipei din Leipzig au fost răniți.

Chiar dacă Dortmund și-a cerut scuze, Federația germană a decis sancționarea clubului cu o amendă de 100.000 euro și închiderea faimoasei tribune de sud (Sudtribune) a stadionului din Dortmund la următorul meci de pe teren propriu cu Wolfsburg.

Tags: actiuni violenteBorussia DortmundFC Kolnfenomentul ultrasHannover 96Hans Joachim WatzkeJoerg SchmadtkepericoleRB LeipzigSudtribuneWolfsburg
Categorii: Sport