46 de școli din Moldova vor fi eficientizate energetic în cadrul unui proiect de peste 54 milioane de dolari

Clădirile a 46 de instituții de învățământ din Republica Moldova vor fi izolate termic și modernizate energetic, în cadrul proiectului „Tranziție durabilă prin eficiență energetică în Moldova (STEEM)”, lansat astăzi.

Proiectul are un buget total de 54,4 milioane de dolari, dintre care 50 de milioane sunt oferite sub formă de împrumut de către Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), iar 4,5 milioane provin din Fondul Fiduciar Multidonator (MDTF), administrat de Grupul Băncii Mondiale.

În școli vor fi instalate pompe de căldură, colectoare solare termice, panouri fotovoltaice și puncte termice individuale. De asemenea, toate ușile și ferestrele vor fi schimbate, iar sistemele de iluminare și încălzire vor fi modernizate, ceea ce va contribui la reducerea semnificativă a consumului de energie și a costurilor aferente.

„Învățământul este pilonul societății, iar acest proiect va aduce beneficii imediat după ce va fi pus în aplicare”, a declarat ministrul energiei, Victor Parlicov, menționând că instituțiile deja reabilitate termic și-au redus considerabil facturile.

La rândul său, ministrul educației, Dan Perciun, a subliniat caracterul excepțional al investițiilor actuale: „Investițiile în infrastructura școlară sunt o prioritate, iar proiectul STEEM va contribui semnificativ la crearea unui mediu de învățare optim”, a conchis ministrul.

Proiectul se va desfășura în trei etape. Prima etapă (2025-2026) va include 10 instituții, a doua etapă (2026-2027) – 12, cea de-a treia (2027-2029) – 24 de școli.

Tags: 46 de școlieficientizate energeticMoldova
Social