StiripesurseCultură și MediaDiverse5 decembrie - Ziua internaţională a voluntarilor (ONU)

5 decembrie – Ziua internaţională a voluntarilor (ONU)

Publicat:

Ziua internaţională a voluntarilor (International Volunteer Day – IVD) este marcată, în fiecare an, la data de 5 decembrie, prilej cu care voluntarii Naţiunilor Unite îşi arată angajamentul faţă de comunităţi şi bunăstarea acestora de pe tot globul, prin activităţi concrete de voluntariat comunitar desfăşurate împreună cu parteneri naţionali şi din sistemul ONU, se arată pe site-ul oficial al ONU, https://www.un.org/.

Tema zilei, în 2024, este “Diverse volunteers, stronger communities”, arătând că nu este posibil să se atingă Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) fără a include oamenii în toate etapele, la toate nivelurile şi în orice moment. Voluntariatul face ca oamenii să facă parte din soluţii. Voluntariatul permite oamenilor şi comunităţilor să participe la dezvoltarea lor. Provocările cu care se confruntă voluntarii în acţiunile lor – schimbările climatice, conflictele şi nedreptăţile sociale pot fi copleşitoare. Cu toate acestea, în aceste momente de încercare, spiritul de voluntariat străluceşte mai tare ca niciodată. În fiecare colţ al lumii, voluntarii sunt de obicei primii care răspund. Ei se ridică pentru a face faţă provocărilor cu curaj, dăruire şi abnegaţie. Voluntarii creează o cultură mai bogată a serviciului în comunităţile lor, ajutând la reducerea decalajului dintre generaţii şi susţin dezvoltarea durabilă. Voluntariatul permite lucrul împreună, de-a lungul generaţiilor, pentru a atinge Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. Voluntariatul este un ciclu intergeneraţional, conform site-ului oficial al Programului Voluntarii Naţiunilor Unite, https://www.unv.org/.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

“Voluntarii întruchipează ce este mai bun în umanitate. În această zi importantă, să ne inspirăm din exemplul lor şi să ne hotărâm să facem partea noastră pentru a contribui la formarea unei lumi mai bune pentru toţi”, subliniază secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în mesajul său cu prilejul Zilei internaţionale a voluntarilor 2024.

Citeşte şi:  Zeci de oficiali CORUPŢI din America Centrală nu mai au voie să intre în SUA

Adunarea Generală a ONU a adoptat, în 1970, Rezoluţia 2659 care prevedea înfiinţarea unui grup internaţional de voluntari în cadrul sistemului ONU numit Voluntarii Naţiunilor Unite (UNV), arată https://www.arcgis.com/. La 17 decembrie 1985, Organizaţia Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia Adunării Generale nr. 40/212, a invitat guvernele din întreaga lume să marcheze anual, la 5 decembrie, Ziua internaţională a voluntarilor pentru dezvoltare economică şi socială, astăzi, Ziua internaţională a voluntarilor, potrivit https://www.un.org/. Totodată, le-a cerut să ia măsuri pentru a spori gradul de conştientizare cu privire la importanţa contribuţiei serviciului de voluntariat, stimulând astfel cât mai mulţi oameni din toate domeniile să-şi ofere serviciile lor în calitate de voluntari, atât local şi naţional, cât şi internaţional.


Programul Voluntarii Naţiunilor Unite (UNV), cu sediul la Bonn, Germania, este reprezentat la nivel mondial, cu şase Birouri Regionale în: Amman (acoperind regiunea statelor arabe), Bangkok (regiunea Asia şi Pacific), Dakar (Africa de Vest şi Centrală), Istanbul (Europa şi CSI), Nairobi (Africa de Est şi Sud) şi oraşul Panama (America Latină şi zona Caraibilor). Birourile regionale sunt primul punct de intrare pentru partenerii care doresc să se alăture UNV. Acestea oferă servicii şi soluţii UNV partenerilor guvernamentali, entităţilor ONU, societăţii civile şi sectorului privat şi preiau conducerea în domeniul de aplicare şi furnizarea de servicii de consultanţă UNV cu privire la reţeaua de voluntari. De asemenea, acestea oferă supraveghere şi îndrumare strategică unităţilor de teren ale UNV din regiuni, potrivit https://www.unv.org/.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Voluntariatul este unul dintre cele mai vitale mecanisme în ceea ce priveşte transformarea socială, de mediu şi economică, asigurând un impact de durată prin capacitatea sa de a schimba mentalităţile, atitudinile şi comportamentele oamenilor. Oamenii devin actori ai schimbării şi parteneri egali în realizarea progresului local, naţional şi internaţional către dezvoltarea umană durabilă şi pacea globală. Programul Voluntarii Naţiunilor Unite (UNV) recunoaşte valorile universale comune care stau la baza voluntariatului – liberul arbitru, angajamentul, echitatea, solidaritatea, compasiunea, empatia şi respectul pentru ceilalţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 5 decembrie 2025

O zi cu multe obstacole, în care este nevoie de calm şi să nu vă ignoraţi intuiţia. Horoscop 5 decembrie 2025 Berbec Pentru Berbeci,...

Pedeapsa primită de medicul lui Matthew Perry, pentru supradoza cu ketamină

Medicul lui Matthew Perry, Salvador Plasencia, a fost condamnat la 30 de luni de închisoare federală pentru furnizarea de ketamină. Este prima persoană care...

Va participa Israel la Eurovision? Ce se va întâmpla cu țările care au spus că se retrag din concurs

Atacurile Israelului asupra populației din Gaza a atras critici din partea lumii artistice,care vrea să amendeze artiștii israelieni boicotântu-le participarea la evenimente artistice, între...

Sabrina Carpenter critică dur folosirea uneia dintre piesele sale de către Casa Albă

Cântăreața americană Sabrina Carpenter a criticat marți folosirea uneia dintre piesele sale într-un videoclip publicat de Casa Albă, devenind cea mai recentă artistă care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.