X

50 de unităţi medicale ÎNCHISE în Idlib

Cel puţin 50 de centre medicale au fost închise în regiunea siriană Idlib, ţintă a unei ofensive a forţelor regimului condus de Bashar al-Assad, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit AFP şi agerpres.

”Peste 50 de stabilimente de sănătate şi-au suspendat activitatea din cauza insecurităţii, a ameninţărilor cu atacuri sau a simplului fapt că regiuni întregi au fost părăsite de civilii care caută o regiune departe de bombardamentele cotidiene”, a indicat OMS într-un comunicat.

Citeşte şi: Coronavirusul ÎNCHIDE cazinourile din Macao

Organizaţia trage un semnal de alarmă asupra ”pericolelor grave pentru sănătatea a sute de mii de sirieni nevoiţi să fugă din cauza intensificării ostilităţilor”.

De la începutul acestui an, OMS a înregistrat două atacuri contra infrastructurilor medicale, soldate cu zece morţi şi 30 de răniţi.

Agenţia ONU atrage atenţia şi asupra accesului limitat la medicamente de bază şi penuriei constante de medicamente în cazul sirienilor care şi-au părăsit căminele.

Mai mult de jumătate din provincia Idlib, situată în nord-vestul Siriei, dar şi teritorii adiacente din regiunile Alep, Hama şi Lattaqia, sunt dominate de mişcarea Hayat Tahrir al-Cham, fosta filială siriană a reţelei teroriste internaţionale Al-Qaida. Mici grupări jihadiste şi facţiuni ale rebelilor sunt de asemenea prezente în zonă.

Citeşte şi: Evo Morales candidează din exil pentru un loc în Senatul bolivian

De la începutul lunii decembrie, regimul de la Damasc, susţinut de aliatul său rus, a bombardat aproape zilnic aceste sectoare şi a reuşit în ultimele săptămâni să preia controlul asupra mai multor localităţi.

Potrivit ONU, violenţele au cauzat părăsirea căminelor de 388.000 de persoane din provincia Idlib.

Conflictul din Siria, declanşat în martie 2011 prin reprimarea manifestaţiilor pro-democraţie, s-a soldat cu peste 380.000 de morţi şi milioane de refugiaţi şi persoane strămutate.

Tags: Alepbashar al assaddamascHamaHayat Tahrir al-ChamIdlibLattaqiaOrganizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).siria
Categorii: Sinteze