500 de hectare de pădure din Iran, mistuite de flăcări

Publicat:

Peste 500 de hectare au fost mistuite de flăcări începând cu 21 mai în incendii violente de pădure şi vegetaţie pe care pompierii încearcă să le ţină sub control în sud-vestul Iranului, a informat sâmbătă agenţia oficială IRNA, preluată de AFP, scrie agerpres.

Incendiile au afectat mai multe regiuni, din sudul munţilor Zagros până la graniţa provinciilor Khuzestan şi Kohgiluyeh şi Boyer-Ahmad, potrivit presei iraniene.


Citește și : Brazilia devansează Spania și urcă pe locul al cincilea în privinţa deceselor de COVID-19

Conform IRNA, incendiile au distrus 300 de hectare de pădure şi vegetaţie din sudul acestei ultime provincii şi 200 de hectare de regiuni împădurite în partea sa nordică.

Potrivit presei iraniene, lupta cu flăcările este dificilă din cauza reliefului foarte accidentat din regiune, focarelor numeroase şi a suprafeţei ample cuprinse de incendii.

IRNA a precizat că mai multe elicoptere ale armatei au fost mobilizate pentru a asigura transportul echipelor de intervenţie şi a evacua 175 de persoane.

Calificând situaţia drept ”catastrofă de mediu”, agenţia Tasnim a relatat despre animale care au fugit din calea flăcărilor (prepeliţe, capre de munte, şacali, mistreţi) şi se îngrijorează pentru supravieţuirea anumitor specii protejate.A

Citește și : Trump: SUA încetează relaţia cu OMS

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

Un “Vatican musulman” e pe cale să se nască în inima Europei

Un "Vatican musulman" e pe cale să se nască în inima Europei Prim-ministrul albanez Edi Rama a făcut cunoscută cotidianului "New York Times" intenția sa...

Discrepanţele rasiale din Europa nu pot fi decuplate de greşelile istorice (raport)

Discrepanţele rasiale din Europa nu pot fi decuplate de greşelile istorice Discrepanţele rasiale din unele naţiuni europene nu pot fi soluţionate dacă moştenirile colonialismului şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.