53 de militari turci, ARESTAŢI pentru presupuse legături cu Fethullah Gulen

Publicat:

Un procuror turc a emis ordine de detenţie în cazul a 53 de sergenţi activi pentru presupuse legături cu clericul Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA şi acuzat de către Ankara că a orchestrat tentativa de puci eşuată din 2016, au indicat media de stat marţi, relatează Reuters, conform agerpres.

Până în prezent au fost reţinuţi 20 de suspecţi, în cursul unei operaţiuni ce a avut loc în 12 provincii ale ţării, potrivit agenţiei de presă Anadolu, citată de Reuters. Ceilalţi 32 de suspecţi sunt daţi în urmărire.


Ministerul de Interne turc indica luni că aproape 700 de persoane au fost reţinute săptămâna trecută, fiind suspectate de legături cu ceea ce Ankara numeşte ”Gruparea teroristă gulenistă”.

Citeşte şi: Doi copii au murit şi numeroşi sunt răniţi, după ce o maşină de teren A INTRAT cu viteză în sala de curs – FOTO/VIDEO

De la puciul din 15 iulie 2016, aproximativ 50.000 de persoane au fost arestate şi alte circa 150.000 au fost demise sau suspendate din funcţie – inclusiv militari, poliţişti, cadre didactice şi funcţionari publici -, suspectate de legături cu mişcarea lui Gulen.

Aflat într-un exil autoimpus în Pennsylvania (SUA) din 1999, Gulen a respins acuzaţiile şi a condamnat tentativa de puci.

Organizaţiile pentru drepturile omului şi aliaţii occidentali ai Turciei şi-au exprimat temerea că preşedintele Recep Tayyip Erdogan se foloseşte de puci pentru a reduce disidenţa la tăcere. Guvernul susţine însă că represiunea este necesară având în vedere gravitatea tentativei de puci, soldată cu 240 de morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.