X

Verdict în Germania: Negaţionismul nu poate fi justificat prin invocarea libertăţii de exprimare

Negarea genocidului comis de nazişti contra evreilor nu poate fi justificat prin invocarea libertăţii de exprimare, a confirmat vineri justiţia germană, transmite AFP, potrivit agerpres.

Negarea genocidului contra evreilor comis de regimul naţional-socialist, subiect extrem de sensibil în Germania – unde fapta este pasibilă de cinci ani de închisoare -, ‘depăşeşte cadrul dezbaterilor publice şi constituie o problemă care afectează pacea publică’, indică într-un comunicat Tribunalul Constituţional german.

Citeşte şi: Americanii au descoperit ‘CÂRTIŢA’ din ambasada lor din Moscova

”Propagarea, în cunoştinţă de cauză, a acuzaţiilor a căror falsitate este stabilită nu poate constitui o contribuţie la libertatea de exprimare şi în consecinţă nu este acoperită de libertatea de exprimare”, a adăugat instanţa germană.

Tribunalul Constituţional a fost sesizat de către Ursula Haverbeck (89 de ani), care se prezintă ca o reprezentantă a ‘revizionismului istoric’, condamnată de mai multe ori pentru negarea Holocaustului.

Citeşte şi: Număr record de asasinate în Uruguay

Ultima sa condamnare datează din octombrie anul trecut, când Haverbeck a primit şase luni de închisoare după ce a declarat public, într-un restaurant din Berlin, că genocidul contra evreilor nu a existat niciodată, la fel cum nu au existat nici camere de gazare la Auschwitz.

Conform dovezilor istorice, aproximativ 1,1 milioane de persoane, dintre care 1 milion de evrei, au murit în perioada 1940-1945 numai în lagărul de la Auschwitz-Birkenau. În total, şase milioane de evrei au fost exterminaţi de regimul nazist între anii 1933 şi 1945.

Tags: evreigenocidgermaniaholocaustnazismUrsula Haverbeck
Categorii: Diaspora