54 de tiruri ruseşti asupra regiunii Herson doar în 24 de ore

Publicat:

După retragerea din zona Hersonului situată în stânga fluviului Nipru, invadatorii ruşi şi-au intensificat bombardamentele asupra acesteia, a declarat duminică şeful administraţiei militare ucrainene a regiunii Herson, Iaroslav Ianuşevici, indicând că numai în ultimele 24 de ore ruşii au efectuat 54 de lovituri asupra teritoriului regiunii, ucigând o persoană şi rănind alte două, între care un copil, potrivit Unian şi DPA, potrivit agerpres

Prin intermediul canalului său Telegram, Ianuşevici a acuzat Rusia de terorism şi de atacarea civililor, indicând că au fost vizate oraşe de-a lungul malului nord-vestic al fluviului Nipru.


Citește și:  Proteste în China față de restricțiile COVID. Oamenii cer demisia președintelui Xi Jinping – VIDEO

O mare parte din oraşul Herson este fără curent electric, în timp ce autorităţile depun eforturi ca reţeaua să funcţioneze din nou. Doar un spital are din nou curent electric şi numai 5% din populaţie a fost conectată la reţea.

Electricitatea a fost restabilită în aproape tot Kievul, la patru zile după un atac devastator asupra infrastructurii sale critice, a informat administraţia militară din capitala Ucrainei, citată de dpa.

“În capitală, curentul, apa, încălzirea şi comunicaţiile au fost restabilite aproape în totalitate”, a informat instituţia pe contul său Telegram.

Aceasta înseamnă că majoritatea locuitorilor nu numai că au electricitate, dar nu suferă de întreruperi temporare de curent, conform acesteia.

“Totul funcţionează normal. Sunt posibile doar situaţii de urgenţă locale”, a informat administraţia militară, care a precizat că lucrările de reparaţii la reţea se află în ‘faza finală’, recunoscând că cererea mare ar putea duce la întreruperi locale.

Primarului oraşului Kiev, Vitali Kliciko,care a fost criticat de preşedintele Volodimir Zelenski pentru ritmul lent în restabilirea serviciilor, a declarat pentru ediţia de duminică a ziarului german de mare tiraj Bild că lucrările se desfăşoară într-un “ritm record”.

Acest anunţ intervine în timp ce la Kiev se aşteaptă ninsori abundente, iar temperaturile sunt prognozate să scadă până la -2 grade Celsius în timpul zilei şi -5 grade Celsius noaptea.

Valul de atacuri ruseşti asupra infrastructurii energetice ucrainene din 23 noiembrie a provocat pene de curent pe scara largă în întreaga ţară, reţeaua electrică a fost grav avariată, iar majoritatea centralelor electrice a trebuit să fie deconectate.

Citește și: Morawiecki: În loc să lupte cu soldații, Rusia aduce moartea, foametea și hipotermia civililor

Aprovizionarea a fost restabilită treptat în ultimele zile, dar preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a reiterat sâmbătă seara în apelul către populaţie, cerându-i să facă economie la energie.

În 14 regiuni ale ţării există încă restricţii care afectează cel puţin 100.000 de consumatori în fiecare dintre ele, a indicat el în discursul său video, avertizând că dacă consumul creşte, numărul întreruperilor de curent ar putea de asemenea să crească.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.