X

6 instituții de învățământ din țară vor fi închise până la 1 septembrie din cauza numărului mic de elevi

6 instituții de învățământ din țară vor fi închise până la 1 septembrie din cauza numărului mic de elevi

5 instituții de învățământ din raionul Sîngerei și una din raionul Căușeni vor fi închise până la 1 septembrie din cauza numărului mic de elevi. Deciziile au fost luate de Consiliile Raionale. Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, nu exclud că, până la începutului noului an de învățământ, ar putea fi închise din aceleași considerente și alte școli.

În raionul Sîngerei vor fi închise gimnaziile din satele Țipletești, Cozești, Petrovca și școlile primare din Bobletici și Alexeuca, a declarat pentru Teleradio – Moldova, Șeful Direcției Educație Sîngerei, Nicolae Melinti. Potrivit acestuia, elevii vor învăța în gimnaziile din satele vecine, potrivit radiomoldova.md.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Directorilor, dar și profesorilor din aceste instituții de învățământ li s-a propus să activeze în localitățile vecine, susține vicepreședintele raionului Sîngerei, Vera Serbușcă. Potrivit acesteia, instituțiile de învățământ închise au avut un număr sub 50 de elevi.

Celelalte școli au condiții mai bune. Noi am vorbit cu părinții, sunt închise doar instituțiile de învățământ care au foarte puțini copii. Nu toți părinții sunt de acord cu această decizie

În cele 5 școli din raionul Sîngerei calitatea studiilor a fost slabă, a menționat ministrul Educației, Dan Perciun. Potrivit oficialului, un gimnaziu din raionul Căușeni va fi absorbit de un liceu din același oraș.

Citește și : O comisie specială parlamentară va identifica măsuri pentru depășirea crizei din agricultură

Aceste decizii aprațin Consiliilor Raionale, noi nu ducem evidența. La Căușeni la fel va fi închis un gimnaziu“.

Dan Perciun a mai subliniat că toate satele în care se vor închide școlile vor dispune de autobuze școlare.

Tags: autobuzeCăuşeniinvatamant
Social