
Africa îşi propune să ajungă la un procent de 60% din populaţie vaccinată anti-COVID-19 în următorii 2-3 ani, a indicat joi agenţia de sănătate publică din cadrul Uniunii Africane, transmite Reuters, potrivit agerpres.
Potrivit unui bilanţ întocmit de Reuters, continentul african, cu o populaţie de 1,3 miliarde de locuitori, a raportat până acum 2,2 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus.
Citeşte şi: Un fost preşedinte francez A MURIT de coronavirus
Unele state europene se aşteaptă să înceapă derularea campaniilor de vaccinare în săptămânile următoare, însă Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din Africa (CDC Africa) afirmă că este improbabil ca pe continent imunizarea să înceapă mai devreme de mijlocul anului viitor.
‘Sperăm că, pentru a avea un impact semnificativ, ţinta noastră de 60% trebuie atinsă în următorii doi sau trei ani. Aceasta este ceea ce ar trebui să ne propunem’, a afirmat John Nkengasong, directorul Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din Africa.
‘Dacă întârzierea ne va duce la patru sau cinci ani, atunci virusul va deveni endemic în comunităţile noastre’, a avertizat el.
Potrivit responsabilului, vor trebui depăşite probleme logistice, inclusiv modalitatea de păstrare a vaccinurilor la temperaturi scăzute.
‘Avem o fereastră de oportunitate de acum până în ianuarie şi februarie pentru a continua să ne întărim sistemele, ceea ce înseamnă capacităţile de refrigerare’, a explicat John Nkengasong.