75.000 de refugiaţi, privaţi de ajutor alimentar în urma inundaţiilor care au lovit Sudanul de Sud

Publicat:

În Sudanul de Sud, aproximativ 75.000 de refugiaţi sudanezi vor fi privaţi de raţii alimentare luna aceasta, deoarece inundaţiile împiedică livrarea ajutoarelor către taberele în care se află, a anunţat vineri ONU, relatează AFP, potrivit agerpres.   

Potrivit Naţiunilor Unite, peste 900.000 de persoane sunt afectate de inundaţiile care au lovit Sudanul de Sud, de două ori mai multe decât în septembrie.


Citește și : Ţările baltice cer un tribunal special pentru crimele comise de Rusia împotriva Ucrainei

“În Maban, statul Nilul Superior, camioanele care transportă alimente şi articole de ajutor atât de necesare nu pot ajunge în tabăra de refugiaţi Doro, deoarece apa blochează drumurile”, a declarat un purtător de cuvânt al agenţiei ONU pentru refugiaţi (UNHCR), Boris Cheshirkov, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.

Aceasta înseamnă, a explicat el, că raţiile alimentare din octombrie nu pot fi distribuite celor 75.000 de refugiaţi sudanezi care trăiesc în această tabără.

În septembrie, camioanele au rămas blocate pe drum săptămâni întregi. “Raţiile alimentare au fost în cele din urmă transportate pe cale aeriană în tabără, dar nu există suficiente fonduri disponibile pentru a repeta operaţiunea”, a declarat purtătorul de cuvânt al UNHCR.

Sudanul de Sud este una dintre operaţiunile UNHCR cel mai puţin finanţate, care a primit mai puţin de jumătate din cei 214,8 milioane de dolari solicitaţi în acest an pentru această ţară.

Cea mai tânără ţară de pe planetă, afectată de violenţe cu caracter politico-etnic şi o instabilitate cronică de la independenţa sa de Sudan în 2011, Sudanul de Sud a fost afectat de inundaţii pentru al patrulea an consecutiv.

Citește și : Macron şi Scholz reconciliaţi la Bruxelles

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Autorii unor farse din Rusia, care au vizat politicieni din Occident, recompensaţi cu un premiu de stat

Autorii unor farse din Rusia, care au vizat politicieni din Occident, recompensaţi cu un premiu de stat Doi autori de farse din Federaţia Rusă, care...

Ed Sheeran anunţă 14 noi concerte în Europa în 2025

Ed Sheeran anunţă 14 noi concerte în Europa în 2025 Cântăreţul britanic Ed Sheeran, aflat în prezent în turneu în Spania, a anunţat noi concerte...

Jamie Foxx povesteşte că misterioasa sa problemă de sănătate a început cu o ‘durere de cap’: ‘M-am trezit 20 de zile mai târziu fără...

Jamie Foxx povesteşte că misterioasa sa problemă de sănătate a început cu o 'durere de cap': 'M-am trezit 20 de zile mai târziu fără...

Filmul horror ‘Exorcism: Mântuirea’, cu Russell Crowe în rolul principal, din 5 iulie în cinematografe

Filmul horror 'Exorcism: Mântuirea', cu Russell Crowe în rolul principal, din 5 iulie în cinematografe Filmul horror „Exorcism: Mântuirea”, cu Russell Crowe în rolul principal,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.