X

Primarul orașului Gdansk se zbate între viață și moarte! Medicii sunt rezervați în pronostic

Pronosticul medical privind viaţa şi starea de sănătate a primarului marelui port polonez Gdansk, Pawel Adamowicz, grav rănit cu un cuţit duminică seara şi care a pierdut foarte mult sânge, rămâne ‘incert’, a declarat şeful serviciilor de sănătate poloneze, citat de agenţia de presă PAP, potrivit agerpres.

Adamowicz ‘rămâne conectat la aparate, el se află într-o stare foarte gravă şi pronosticul privind viaţa şi starea sa de sănătate este incert’, a afirmat medicul Jerzy Karpinski, citat de AFP. El a indicat că primarul, de 53 de ani, a pierdut o ‘cantitate imensă’ de sânge, ceea ce a dus la hipoxie (o scădere a nivelului de oxigen din sânge).

Vezi și: Un avion Boeing 707 s-a prăbușit în Iran – FOTO/VIDEO

‘Lipsa de oxigen în tot organismul, daunele pe care aceasta le provoacă tuturor ţesuturilor ne face să aşteptăm şi să ne păstrăm speranţa’, a spus în continuare medicul.

Duminică seara, primarului rănit i-au fost administrate 41 de unităţi de sânge.

‘Primarul este un bărbat relativ tânăr, viguros, fără probleme. Să sperăm că organismul său va reuşi să reziste şi îşi va reveni’, a mai spus medicul citat, adăugând că următoarele 15-20 de ore sunt decisive. ‘După această perioadă, vom putea şti care este situaţia’, a adăugat el.

Citește și: Donald Trump amenință că va ‘devasta economic’ Turcia

Înjunghiat în timpul unui concert caritabil, în faţa a mii de spectatori, Adamowicz a fost grav rănit la inimă, în diafragmă şi abdomen.

Agresorul său, un locuitor de 27 de ani din Gdansk, care tocmai a ieşit din închisoare, unde a stat mai mult de cinci ani pentru jafuri bancare, a fost reţinut imediat. Înainte de a fi arestat, el a declarat că vrea să se răzbune, afirmând că a fost băgat după gratii şi a fost ‘torturat’ de către partidul centrist Platforma Civică (PO, în prezent în opoziţie, aflată la putere la vremea respectivă). Acest partid a sprijinit candidatura lui Adamowicz, în cadrul alegerilor municipale din toamna trecută. 

Tags: GdanskPawel AdamowiczPlatforma CivicăPolonia
Categorii: Diaspora