82% dintre cazurile de COVID-19 din Peru sunt semnalate la persoanele nevaccinate

Publicat:

Autorităţile sanitare din Peru au informat că 82% dintre cazurile pozitive de COVID-19 depistate în ţară prin teste moleculare sunt prezente la persoane care nu s-au vaccinat sau care nu au primit decât o doză de vaccin, relatează EFE, potrivit agerpres.

Medicul epidemiolog Javier Vargas de la Institutul Naţional de Sănătate (INS) a precizat luni că restul de 18% dintre cazurile pozitive de COVID-19 sunt detectate la persoane care au primit ambele doze de vaccin, precizând că este puţin probabil că acestea vor dezvolta o formă gravă a bolii.


Citeşte şi: Un număr record de americani și-au părăsit locul de muncă în septembrie – Black News

Potrivit raportului INS, majoritatea celor infectaţi cu noul coronavirus au vârsta cuprinsă între 30 şi 59 de ani.

Vargas a precizat că în ultima săptămână au fost raportate în total 3.212 de cazuri în ţară, iar regiunile cu cele mai mari cifre au fost Lima, Callao, Piura şi Arequipa.

Totuşi, raportul semnalează că impactul pandemiei a scăzut semnificativ din luna septembrie, după ce ţara a fost afectată de două mari valuri de COVID-19, cu 2 milioane de cazuri şi 200.000 de decese.

Obiectivul autorităţilor este acum acela de a putea planifica şi executa acţiuni de prevenire, supraveghere şi de control al pandemiei. “Se desfăşoară acţiuni pentru a căuta persoanele infectate în rândul membrilor familiei sau al prietenilor şi se recomandă izolarea la domiciliu sau în centre specializate, în cazul unor forme mai grave ale bolii”, a subliniat specialistul.

Vargas a lansat de asemenea un apel cetăţenilor să-şi completeze schema de vaccinare la centrele abilitate din întreaga ţară.

Citeşte şi: Pentagonul observă o activitate militară NEOBIŞNUITĂ a Rusiei la graniţa cu Ucraina – Black News

În Peru au fost administrate până în prezent 37,8 milioane de vaccinuri anti-COVID-19 şi au fost vaccinate cu ambele doze 16,6 milioane de persoane, reprezentând 59% din populaţia ţintă.

Potrivit ultimului raport al Ministerului Sănătăţii, au fost raportate 507 noi cazuri în ultimele 24 de ore şi 21 decese, în condiţiile în care 3.392 de persoane sunt internate cu COVID-19, dintre care 907 la terapie intensivă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți Șeful Marelui Stat Major, generalul Eugen Ohladciuc, a vizitat...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău Compania Wizz Air a anunțat că va lansa alte trei curse aeriene. Astfel, din toamnă,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.