860.000 de chinezi sunt afectați de ploi și ninsori puternice

Publicat:

Ploile reci şi ninsorile care au căzut în ultimele zile în provincia Hunan din centrul Chinei au afectat peste 860.000 de locuitori, au anunţat vineri autorităţile citate de Xinhua, potrivit agerpres.

Cinci mii de persoane afectate de frontul de aer rece au fost evacuate începând de vineri dimineaţa.


Citește și: Un fost senator democrat ar putea prelua șefia Pentagonului

Aproximativ 39.000 de persoane au în continuare nevoie de asistenţă, a anunţat serviciul pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Ploile şi ninsorile au distrus 79.560 de hectare de culturi agricole şi au provocat pagube economice directe estimate la circa 819 milioane yuani (119,3 milioane de dolari americani).

Citește și: Polițiștii britanici se pregătesc de tulburări violente în Irlanda de Nord

Provizii din fondul de urgenţă în caz de dezastre, printre care se numără alimente, apă, pături şi haine, au fost distribuite de autorităţi locuitorilor afectaţi.

În dimineaţa zilei de vineri, stratul de zăpadă s-a topit în toată provincia, însă meteorologii au avertizat că ploile vor continua până în jurul datei de 8 ianuarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Fondurile de pensii americane îl ajută pe Putin să îşi atingă obiectivele în domeniul gazelor

Fondurile de pensii americane îl ajută pe Putin să îşi atingă obiectivele în domeniul gazelor Rusia trebuie să îşi majoreze exporturile de gaze lichefiate pentru...

Utilizatorii din întreaga lume își revin de pe urma celei mai mari pene informatice din istorie

Utilizatorii din întreaga lume își revin de pe urma celei mai mari pene informatice din istorie Utilizatorii şi companiile din diferite industrii esenţiale din întreaga...

Expoziția itinerantă „Caravana amintirilor din Gulagˮ a ajuns la Chișinău

Expoziția itinerantă „Caravana amintirilor din Gulagˮ a ajuns la Chișinău La Chișinău a fost prezentată o expoziție itinerantă, care a trecut prin mai multe localități...

Blinken: Iranul, capabil să producă material fisionabil pentru o armă nucleară în ‘una sau două săptămâni’

Blinken: Iranul, capabil să producă material fisionabil pentru o armă nucleară în 'una sau două săptămâni' Iranul are capacitatea de a produce material fisionabil în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.