9 persoane rămân spitalizate după accidentul din România

Publicat:

9 persoane rămân spitalizate după accidentul din România

În urma accidentului produs în România cu implicarea unui autocar în care se aflau cetățeni moldoveni, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță că s-a autosesizat prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la București.

Astfel, potrivit autorităților române, accidentul s-a produs pe data de 26 august 2023, la orele 00:40, între localitatea Bărăganul și Însurăței, între un autocar înmatriculat în Republica Moldova și o remorcă a unui TIR care staționa pe marginea drumului. În autocar se aflau 70 de pasageri, care se îndreptau spre Bulgaria, transmite Știri.md.


Citeşte şi: Ucraina a BOMBARDAT furibund Crimeea! Zeci de ruşi ar fi murit sau au fost răniţi

La ora 00:40 a fost activat Planul roșu de intervenţie, la fața locului fiind mobilizate mai multe ambulanţe din Brăila, Galaţi și Ialomiţa, dar şi două autovehicule pentru transport de victime multiple din Ialomiţa şi Galaţi.

9 persoane rămân spitalizate după accidentul din România

În urma accidentului, 19 persoane au avut de suferit – 18 adulți și o minoră. La moment, șase persoane sunt internate la Spitalul Județean din Brăila, dintre care și o minoră de 11 ani și trei persoane sunt internate la Spitalul Județean din Galați. Două persoane sunt supuse investigațiilor. Persoanele internate se află în stare satisfăcătoare.

Ceilalți pasageri au fost cazați la Căminul Cultural din Bărăganu, localitatea unde a avut loc accidentul. Acestora li s-a oferit apă și mâncare.

Compania de transport urmează să pună la dispoziție alt mijloc de transport, care să preia pasagerii. 

MAEIE informează că Ambasada R. Moldova la București este în contact cu autoritățile locale, fiind disponibilă să întreprindă toate acțiunile consulare care se impun.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Marcel Ciolacu pleacă la negocieri la Bruxelles: Se decide comisarul european al României

Marcel Ciolacu pleacă la negocieri la Bruxelles: Se decide comisarul european al României Premierul Marcel Ciolacu va pleca, la Bruxelles, în perioada 19-22 august, pentru...

Lupte grele în regiunea rusească Kursk. Medvedev cere o ofensivă rusă spre Kiev şi Odesa după incursiunea ucraineană

Lupte grele în regiunea rusească Kursk. Medvedev cere o ofensivă rusă spre Kiev şi Odesa după incursiunea ucraineană Se dau în continuare lupte grele în...

Putin a promulgat o lege ce reglementează minarea de criptomonede în Rusia

Putin a promulgat o lege ce reglementează minarea de criptomonede în Rusia Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce reglementează minarea de...

O inițiativă ONU împuternicește societatea civilă să promoveze drepturile minorităților din Moldova

O inițiativă ONU împuternicește societatea civilă să promoveze drepturile minorităților din Moldova Un program amplu de instruire, inițiat de Oficiul ONU pentru Drepturile Omului din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.