99,7% dintre locuințele ocupate din Republica Moldova sunt private

Din totalul de 995,3 mii de locuințe ocupate din Republica Moldova, 992,7 mii sunt în proprietate privată, arată datele finale ale Recensământului Populației și Locuințelor 2024, publicate de Biroul Național de Statistică.

Asta înseamnă că 99,7% dintre locuințele ocupate sunt private. Proprietatea publică reprezintă doar 0,2%, adică 1,9 mii de locuințe, iar alte forme de proprietate însumează 0,1%, potrivit bancamea.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

În total, la recensământ au fost înregistrate 1,6 milioane de locuințe, dintre care 995,3 mii erau ocupate. Altfel spus, doar 62,2% dintre locuințele recenzate erau locuite de persoane cu reședință obișnuită.

Datele mai arată că 605,9 mii de locuințe convenționale erau neocupate. Dintre acestea, 98,1 mii erau locuințe secundare sau sezoniere.

Cele mai multe locuințe ocupate se află în case individuale, care reprezintă 62,7% din total. Apartamentele în blocuri constituie 34,3%, iar casele înșiruite, 3%.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Majoritatea locuințelor au dimensiuni medii. Cele mai multe au suprafața de 60–79 mp sau 80–99 mp, iar aproape 7 din 10 locuințe au două sau trei camere.

This post was last modified on 02/07/2026 18:10 18:10

Tags: Moldova
Economie