StiripesurseȘtirile zileiCheltuielile militare ale SUA au crescut anul trecut pentru prima oară...

Cheltuielile militare ale SUA au crescut anul trecut pentru prima oară în şapte ani (studiu Sipri)

Publicat:

Cheltuielile militare ale Statelor Unite au crescut în 2018 pentru prima oară în ultimii şapte ani, arată un raport care urmează să fie publicat luni de Institutul Internaţional de Cercetări pentru Pace din Stockholm (SIPRI), preluat de AFP, potrivit Agerpres.

Anul trecut, cheltuielile militare în întreaga lume au crescut cu 2,6%, la nivelul de 1822 de miliarde de dolari. A fost al doilea an consecutiv în care s-a înregistrat această tendinţă (în 2017, creşterea a fost de 1,1%), iar totalul este cel mai ridicat după 1988.

Citește și : Barnier: Săptămâna viitoare vom avea rezultatele negocierii între opoziția britanică și guvernul Theresa May

Tendinţa este susţinută în special de SUA şi China. Începând din 2017, administraţia condusă de preşedintele american Donald Trump a lansat noi programe de achiziţie de armament.

În 2018, SUA au alocat pentru apărare 649 de miliarde de dolari, aproximativ cât totalul bugetelor respective ale următoarelor opt ţări în clasamentul cheltuielilor militare. Pe locul al doilea s-a plasat China, unde s-a înregistrat o creştere de 83% faţă de 2009. Urmează Arabia Saudită, India – în urcare cu un loc – şi Franţa.


Pentru prima dată, Rusia nu este printre primele cinci clasate, ci doar a şasea, după scăderi consecutive ale cheltuielilor militare începând din 2016, în contextul sancţiunilor economice impuse din 2014 de ţările occidentale, ca urmare a conflictului ucrainean.

Ucraina a cumpărat anul trecut armament în valoare de 4,8 miliarde de dolari, cu 21% mai mult faţă de 2017.

Citește și : Papa Francisc cere evacuarea refugiaţilor deţinuţi în Libia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.