StiripesurseȘtirile zileiBulgaria sprijină activ integrarea Balcanilor de Vest în UE

Bulgaria sprijină activ integrarea Balcanilor de Vest în UE

Publicat:

Premierul bulgar Boiko Borisov, a cărui ţară va deţine preşedinţia semestrială prin rotaţie a Consiliului UE în primele şase luni ale anului viitor, a dat asigurări vineri că Bulgaria va susţine puternic în această perioadă continuarea proceselor de integrare europeană ale ţărilor din Balcanii de vest. El a subliniat însă că aceste ţări trebuie să-şi reglementeze diferendele pentru a arăta astfel că sunt pregătite să adere la blocul comunitar, transmite agenţia HINA, conform agerpres.

“Avem o şansă reală. Nu trebuie să fim excesiv de optimişti, dar important este că soarta Balcanilor de vest depinde de noi. Pe de o parte avem Brexitul, pe de altă parte avem Balcanii de vest, cu resurse şi posibilităţi enorme”, a declarat premierul bulgar în cadrul unei conferinţe de presă la Sarajevo, după o întâlnire cu membri ai Consiliului de miniştri bosniac.

Boiko Borisov a amintit că Austria, la rândul său stat prieten al ţărilor balcanice, va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în a doua jumătate a lui 2018, urmată de România, ceea ce, potrivit premierului bulgar, constituie o şansă ce nu trebuie ratată de a accelera procesele de integrare din regiune.

Citeşte şi: Finlanda cere ca Uniunea Europeană să renunţe la ora de vară

Borisov a mai menţionat că strategiile existente de dezvoltare a UE includ şi Balcanii de vest, dar că totul se află în mâinile elitelor din ţările regiunii, care trebuie “să-şi facă lecţiile”. El a făcut apel la autorităţile acestor ţări să se abţină de la a privi către trecut şi să se orienteze către viitor, asumându-şi faptul că fără cooperare nu pot fi înregistrate progrese.


Premierul bulgar a anunţat cu acest prilej că la 17 mai 2018 va avea loc o reuniune a Consiliului European cu liderii statelor din Balcanii de vest.

Citeşte şi:  La final de mandat, Mažeiks dă cărţile pe faţă privind aderarea la UE

Gazda sa, premierul bosniac Denis Zvizdic, l-a calificat pe Borisov drept un adevărat prieten şi a amintit că Bulgaria a fost prima ţară care a recunoscut Bosnia-Herţegovina, în 1992, şi a susţinut-o permanent ulterior, a mai consemnat agenţia HINA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dermatologii dezvăluie de ce spălatul feței cu apă foarte rece este o greșeală enormă

 Folosirea temperaturilor extreme pe față reduce eficiența produselor de curățare și poate provoca roșeață și senzație de piele care „ține”.În timp, tot mai mulți...

Un expert în călătorii a stabilit care este cea mai ieftină țară din lume pentru turiști

Un expert în călătorii a stabilit că Uzbekistan este cea mai ieftină țară din lume pentru turiști. Un fel de mâncare costă 3 euro,...

Riscurile psihosociale la locul de muncă ucid în tăcere. Peste 840.000 de decese anual

Riscurile psihosociale la locul de muncă reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru sănătatea angajaților la nivel mondial.Un raport recent al Organizației Internaționale...

Noi reguli pe plajele din Grecia. Autoritățile elene susțin că sunt ‘prea mulți turiști’

Grecia a impus noi reguli privind plajele. Autoritățile elene susțin că sunt „prea mulți turiști” care pun în pericol plajele sălbatice. Regulile stricte restricționează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.