Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, pregăteşte o vizită în Coreea de Sud la finalul lunii mai pentru a discuta despre dialogul cu Coreea de Nord privind denuclearizarea, a informat joi agenţia niponă Kyodo, citând o sursă diplomatică, transmite EFE, potrivit agerpres.
Sursa menţionată a indicat că SUA şi Coreea de Sud fac ultimele pregătiri pentru vizita lui Bolton la Seul în jurul datei de 28 mai pentru o întâlnire cu Chung Eui-yong, omologul sud-coreean al oficialului american.
Citește și: Venezuela dă în clocot! Guaido îndeamnă la grevă generală, Maduro anunță pedepsirea trădătorilor
Vizita sa intervine într-un moment în care discuţiile privind denuclearizarea sunt din nou blocate după ce summitul de la Hanoi din februarie s-a încheiat fără acord între Washington şi Phenian.
Potrivit sursei citate de Kyodo, se aşteaptă ca, pe timpul vizitei, Bolton să sublinieze propunerea americană de a menţine intact actualul cadru de sancţiuni la adresa Coreei de Nord.
La Hanoi, Casa Albă a pledat pentru renunţarea la toate programele nord-coreene privind înarmarea, înainte de orice relaxare a sancţiunilor, în timp ce Phenianul a respins oferta Washingtonului şi a oferit doar demontarea centrului său de cercetări nucleare de la Yonbyong în schimbul ridicării sancţiunilor impuse în 2016 şi 2017.
Citește și: Profesorii din Florida vor intra înarmați în clase
Seulul, care aşteaptă să reînvie proiectele de cooperare economică intercoreeană, blocate de sancţiuni, susţine un proces de dezarmare graduală însoţit de o relaxare progresivă a sancţiunilor impuse Phenianului de Consiliul de Securitate al ONU.
La rândul său, agenţia sud-coreeană Yonhap, citată de EFE, a informat miercuri, menţionând surse care au dorit să rămână anonime, că trimisul special al SUA pentru Coreea de Nord, Stephen Biegun, se va afla la Seul între 8 şi 10 mai pentru a discuta subiectul cu autorităţile sud-coreene şi a încerca să deblocheze negocierile.











