StiripesurseȘtirile zileiGropi comune într-o închisoare din Mexic

Gropi comune într-o închisoare din Mexic

Publicat:

 O anchetă a fost deschisă la o închisoare din Mexic pe baza unor informaţii referitoare la existenţa unor gropi comune conţinând peste 40 de cadavre în incinta aceleaşi instituţii, au anunţat autorităţile locale, relatează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Ancheta vizează centrul penitenciar Coatzacoalcos, un mare oraş portuar şi petrochimic din statul mexican Veracruz (sud-est).

Citește și: Atac armat într-o școală din SUA: Un elev a fost ucis şi alţi şapte răniţi

Agenţi ai unor comisii locale pentru drepturile omului şi de căutare a persoanelor date dispărute au vizitat închisoarea pentru ”a ancheta şi a proceda la verificări”, a declarat o responsabilă a guvernului din Veracruz, Mayra Ledesma.

O sursă a poliţiei a declarat pentru AFP că mai multe sectoare ale penitenciarului, îndeosebi un teren de sport, au fost puse sub sigiliu.


Mai multe media locale au primit în ultimele zile scrisori anonime în care se afirma că peste patruzeci de cadavre sunt îngropate în gropi comune secrete în interiorul închisorii.

Citește și: Pompeo și-a anulat vizita în Germania pentru o deplasare urgentă la Bagdad

Potrivit scrisorilor, este vorba de persoane asasinate între 2010 şi 2018 de către Los Zetas, unul dintre cele mai puternice carteluri ale drogului din Mexic. Printre persoanele asasinate se află mai mulţi avocaţi daţi dispăruţi, precum şi victime ale tâlhăriilor şi ale răpirilor care nu şi-au plătit răscumpărarea.

Statul Veracruz este unul dintre cele mai violente din Mexic. Cartelurile Jalisco Noua Generaţie şi Los Zetas îşi dispută controlul asupra traficului de stupefiante.

Peste 40.000 de persoane sunt date dispărute în Mexic, majoritatea dintre ele fiind victime ale violenţei legate de narcotrafic. Gropi comune ce conţin uneori mai multe sute de cadavre sunt în mod constant descoperite pe cuprinsul ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tomac: ‘România are mecanisme care pot accelera procesul de integrare europeană a Republicii Moldova’

România dispune de mecanisme bilaterale prin care poate sprijini și accelera procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, susține europarlamentarul român Eugen Tomac. Declarațiile...

Raport: Averea medie a unui adult din Europa de Vest este sub jumătate din cea a unui american

Averea medie pe adult în Europa de Vest este de mai puțin de jumătate din cea a Statelor Unite, potrivit UBS Global Wealth Report...

Modernizarea sistemelor de canalizare ale R.Moldova, 2,04 miliarde de euro

Republica Moldova va avea nevoie de aproximativ 2,04 miliarde de euro pentru modernizarea sistemelor de canalizare și epurare a apelor uzate în conformitate cu...

Cristina Gherasimov: Colaborarea cu partenerii europeni contribuie la o pregătire mai eficientă pentru etapele următoare ale procesului de aderare

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, susține că, pe măsură ce Republica Moldova avansează în procesul de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană, devine...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.