StiripesurseSintezeTrump anunţă noi sancţiuni economice asupra Iranului

Trump anunţă noi sancţiuni economice asupra Iranului

Publicat:

Donald Trump a impus miercuri noi sancţiuni asupra “sectoarelor iraniene ale fierului, oţelului, aluminiului şi cuprului” pentru a întări presiunea asupra regimului de la Teheran şi a ameninţat că va lua noi măsuri dacă Iranul “nu-şi schimbă radical atitudinea”, relatează Reuters, AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Aceste sancţiuni intervin exact la un an după retragerea Statelor Unite din acordul internaţional încheiat în 2015 privind sectorul nuclear iranian şi într-un moment în care Teheranul a anunţat la rândul său suspendarea a două angajamente luate în cadrul acestui document.

Citește și : Theresa May va demisiona după ce finalizează ‘prima fază’ a procesului Brexit (purtător de cuvânt)

“Politica Statelor Unite constă întotdeauna în a împiedica Iranul să dezvolte o armă nucleară şi rachete balistice intercontinentale şi a contracara întreaga influenţă nefastă a Iranului în Orientul Mijlociu”, a scris preşedintele american în decretul său.

“Datorită acţiunilor noastre, regimul iranian întâmpină dificultăţi în finanţarea campaniei sale de violenţă şi teroare, iar economia sa se scufundă într-o depresiune fără precedent”, a adăugat Donald Trump într-un comunicat.


Citește și : La un pas de tragedie. Un avion a ieşit de pe pistă la aterizare pe un aeroport din Myanmar

În opinia sa, noile măsuri punitive ţintesc “principalele surse de venituri din exporturile regimului după petrol”, aflat deja în vizorul Trezoreriei americane. În total, 10% din exporturile acestuia, a precizat el. “A autoriza oţelul şi alte metale iraniene în porturile voastre nu va mai fi tolerat”, a adăugat liderul de la Casa Albă în atenţia altor ţări.

Cu toate acestea, Donald Trump şi-a exprimat speranţa de a se “întâlni într-o zi cu liderii Iranului pentru a negocia un acord şi (…) a oferi Iranului viitorul pe care îl merită”.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.