StiripesurseȘtirile zileiTrei foști înalți responsabili ai Partidului comunist chinez au căzut în...

Trei foști înalți responsabili ai Partidului comunist chinez au căzut în disgrație. Au fost acuzați de `conspirație` și riscă sancțiuni grele

Publicat:

Autorităţile chineze au dejucat un complot “urzit” de trei foşti înalţi responsabili ai ţării, a relatat duminică seara agenţia de presă Xinhua, citând surse oficiale din cadrul Partidului comunist aflat la putere, relatează France Presse. 

Un raport remis Congresului încheiat în urmă cu câteva zile de Comisia de inspecţie disciplinară a partidului acuză în special o fostă speranţă a partidului, Sun Zhengcai, destituit în iulie – oficial, pentru corupţie – că ar fi fost implicat în acest complot, conform Xinhua.

Sun, cel mai înalt demnitar de partid chinez înlăturat de la putere în ultimii cinci ani, s-ar fi asociat cu alţi doi foarte înalţi responsabili deja condamnaţi şi încarceraţi pentru corupţie în cursul ultimilor doi ani: Ling Jihua, fost şef de cabinet al ex-preşedintelui Hu Jintao, şi Zhou Yongkang, fost şef al serviciilor de securitate.

“Zhou Yongkang, Sun Zhengcai, Ling Jihua şi alţii au încălcat grav disciplina şi reglementările politice ale partidului şi, plini de ambiţii politice, au recurs la conspiraţie”, potrivit raportului citat de agenţia de presă oficială.

Partidul Comunist Chinez (PCC) a “detectat la timp, a tratat cu hotărâre şi a eradicat aceşti arivişti şi conspiratori”, continuă raportul fără a oferi mai multe precizări.


Raportul acuză “grupuri de interese” nespecificate că ar fi “adus atingere gravă securităţii politice a partidului şi a ţării”.

Aceste acuzaţii survin la încheierea celui de-al XIX-lea congres al PCC, care a întărit considerabil puterile lui Xi Jinping, a cărui “Gândirea” sa politică şi-a făcut intrarea în Carta Partidului, o onoare rezervată până acum doar lui Mao Zedong, fondatorul Chinei moderne.

Xi a obţinut al doilea mandat de cinci ani la conducerea PCC şi deci a ţării.

Citeşte şi:  Xi Jinping a împlinit 70 de ani! Putin a fost primul care l-a felicitat

El s-a afirmat încă de la sosirea sa la putere la sfârşitul anului 2012 printr-un război împotriva corupţiei, care a sancţionat 1,5 milioane de persoane, potrivit cifrelor oficiale. Dar el este suspectat că ar fi profitat de acesta pentru a-i îndepărta pe adversarii săi politici din cadrul regimului, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Patru moldoveni – condamnați în Ucraina pentru sabotaj. Au fost recrutați online

Patru tineri moldoveni au ajuns după gratii în Ucraina, unde au fost condamnați pentru acte de sabotaj la infrastructura feroviară și incendierea unor mașini...

Vameșii români au găsit țigări ascunse într-un autocar din Moldova

Un tânăr de 23 de ani, cu dublă cetățenie română și moldovenească, a fost prins la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea în timp...

Cum a pierdut Moldova peste un milion de oameni

În doar câteva decenii, Republica Moldova a pierdut peste un milion de locuitori, pe fondul unui val continuu de emigrare.Citește și: Atenție! Reguli noi...

Anual, mii de moldoveni suferă de boli diareice acute

În Republica Moldova se înregistrează anual între 16 și 20 de mii de cazuri de boli diareice acute (BDA), inclusiv până la 10 decese,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.