StiripesurseȘtirile zileiAmnesty cere CPI să ancheteze asupra 'crimelor împotriva umanităţii' comise în...

Amnesty cere CPI să ancheteze asupra ‘crimelor împotriva umanităţii’ comise în Venezuela

Publicat:

Organizaţia neguvernamentală Amnesty International a cerut marţi Curţii Penale Internaţionale (CPI) să ancheteze asupra “crimelor împotriva umanităţii” care s-ar putea să fi fost comise în Venezuela în ianuarie 2019 în cursul manifestaţiilor antiguvernamentale după proclamarea opozantului Juan Guaido drept preşedinte interimar, potrivit France Presse, potrivit agerpres.

Organizaţia de apărare a drepturilor omului denunţă “execuţii extrajudiciare selective, detenţii arbitrare, precum şi decese şi răniri provocate prin utilizarea excesivă a forţei de către guvernul lui Nicolas Maduro în mod sistematic şi generalizat”, potrivit unui raport prezentat marţi în Mexico.

Citește și : SUA avertizează UE să-şi regândească demersurile de a pune în comun iniţiative în domeniul apărării

“Aşa cum noi denunţăm de mai mulţi ani, în Venezuela există o politică sistematică de represiune împotriva opozanţilor şi a celor care sunt percepuţi ca atare doar pentru că au manifestat, fapt pentru care guvernul lui Nicolas Maduro va trebui să dea socoteală în faţa justiţiei internaţionale”, declară Erika Guevara Rosas, directoare pentru Americi în cadrul Amnesty.

În Venezuela, preşedintele socialist Nicolas Maduro şi deputatul de centru-dreapta Juan Guaido sunt angajaţi într-o confruntare de trei luni şi jumătate. La 23 ianuarie, Guaido, aflat la conducerea parlamentului, s-a declarat preşedinte interimar. El a fost recunoscut de atunci de circa 50 de ţări, între care SUA.


“Crimele de drept internaţional şi încălcările dreptului omului comise în ianuarie au avut loc în mod sistematic şi aproape în toată ţara, cu un nivel ridicat de articulare între forţele de securitate la nivel naţional şi state” venezuelene, subliniază Amnesty, care a anchetat în Venezuela în februarie, intervievând “zeci de victime”.

ONG-ul cu baza la Londra afirmă că cel puţin 47 de persoane au fost ucise în timpul manifestaţiilor în ţară între 21 şi 25 ianuarie, toate prin împuşcare. Din acest total, cel puţin 33 de persoane au fost ucise de forţele de ordine şi şase au fost omorâte de către susţinători ai guvernului.

Unsprezece din aceste decese sunt execuţii extrajudiciare, asigură Amnesty, care afirmă că deţine “documente amănunţite” despre şase din aceste cazuri în raportul său.

Peste 900 de persoane, inclusiv copii, au fost deţinute în mod arbitrar în timpul aceleiaşi perioade, potrivit ONG, care invită Consiliul pentru drepturile omului din cadrul ONU şi CPI să ancheteze.

Citește și : Spania: Cei cinci separatişti catalani aleşi în parlament vor ieşi din închisoare pentru a depune jurământul

Crizei politice prin care trece Venezuela i se adaugă cea mai gravă criză economică din istoria recentă a ţării. Inflaţia ar urma să atingă 10.000.000% în acest an, potrivit Fondului Monetar Internaţional şi penuriile se înmulţesc, la fel şi întreruperile de curent electric.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Suedia îi îndeamnă pe părinți să nu folosească telefoanele în preajma copiilor

Agenția de sănătate publică din Suedia le-a recomandat părinților să declare anumite zone ale locuinței drept spații fără telefoane și să pună telefoanele mobile...

Un singur fruct susține sănătatea inimii, creierului și intestinului

Strugurii sunt fructul numărul unu recomandat de nutriționiști pentru sănătatea inimii, creierului și intestinului. Un studiu publicat în Journal of Agriculture and Food Chemistry...

Când începe omul să devină conștient? Neurologii caută cele mai pertinente răspunsuri

Niciunul dintre noi nu-și amintește cum era să fii bebeluș; așadar, sunt bebelușii conștienți? Și ce se întâmplă cu cei care încă nu s-au...

Veneția devine un paradis neașteptat pentru Flamingo. De ce se adună păsările în număr record

Populația de Flamingo atinge numere record în Veneția, potrivit AP. Numite „fenicotteri” în italiană, păsările au apărut pentru prima dată la începutul anilor 2000....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.