StiripesurseȘtirile zileiTrump este FOC şi PARĂ pe directorii care au demisionat după...

Trump este FOC şi PARĂ pe directorii care au demisionat după marşul naţionaliştilor albi

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump i-a criticat pe directorii unor companii care au demisionat din American Manufacturing Council după ce liderul de la Casa Albă a avut nevoie de două zile ca să condamne grupările extremiste după un atac comis sâmbătă la un marş al naţionaliştilor albi care a avut loc într-un oraş din statul Virginia, relatează miercuri DPA, conform agerpres.

‘Pentru fiecare CEO care se retrage din Consiliul producătorilor am mulţi care să le ia locul. Demagogii nu ar trebui să continue. Locuri de muncă!’, a scris Trump într-un mesaj difuzat marţi pe Twitter.

Scott Paul, liderul Alliance for American Manufacturing, a fost cel mai recent membru care a demisionat după ce alţi câţiva directori executivi au demisionat cu o zi înainte.

Directorul executiv al Intel, Brian Krzanich, şi Kevin Plank, directorul producătorului Under Armour, s-au alăturat directorului executiv de la Merck, Kenneth Frazier, şi au demisionat luni din American Manufacturing Council.


Citeşte şi: Rusia îşi instalează cel mai modern radar în Crimeea

Frazier, unul dintre cei mai importanţi directori de culoare din America, a anunţat că demisionează. ‘Liderii Americii trebuie să onoreze valorile noastre fundamentale respingând în mod clar expresiile de ură, fanatism şi supremaţie de grup’, a spus el.

Krzanich a declarat că a vrut să-şi exprime ‘oroarea’ faţă de violenţele din Charlottesville, Virginia, şi demisionează deoarece doreşte să facă progrese, ‘în timp ce mulţi la Washington par mai preocupaţi cu atacarea oricărei persoane care nu este de acord cu ei’.

Trump a denunţat luni grupările care susţin supremaţia albilor după ce a fost criticat în legătură cu faptul că nu a menţionat rolul naţionaliştilor albi şi al rasismului în atacul din Virginia şi a atribuit în schimb violenţele ‘mai multor părţi’.

Şi preşedintele principalului sindicat american AFL-CIO a anunţat marţi că se retrage din grupul de consilieri ai lui Donald Trump.

O femeie şi-a pierdut viaţa şi 19 oameni au fost răniţi la un marş al naţionaliştilor albi care a avut loc sâmbătă la Charlottesville când un tânăr neonazist a intrat intenţionat cu maşina într-un grup de contramanifestanţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un italian a construit un ‘teatru antic’ fals și a cerut până la 40 de euro pentru vizitatori

Un italian care a construit fără autorizație un fals teatru antic pe o colină din apropierea orașului Vicenza și l-a prezentat drept un sit...

Galeria Apollo din Muzeul Luvru se redeschide fără bijuterii expuse, în urma jafului de anul trecut

Galeria Apollo din Muzeul Luvru, care a fost ținta unui jaf în cursul anului trecut, s-a redeschis publicului miercuri, însă fără nicio bijuterie expusă. Galeria...

Cum să previi crăparea roșiilor. Sfatul simplu recomandat de experți

Crăparea roșiilor este una dintre cele mai întâlnite probleme de către grădinari în timpul verii. Experții în grădinărit recomandă un sfat simplu care să...

Medalia Fields, cel mai prestigios premiu din matematică, și-a desemnat laureații

Doi matematicieni chinezi, un american și un canadian au primit joi, la Philadelphia, Medalia Fields, considerată „Nobelul” matematicii. Printre laureați se află și Hong...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.