StiripesurseȘtirile zileiSud-coreenii nu ştiu nici acum ce fel de rachete au tras...

Sud-coreenii nu ştiu nici acum ce fel de rachete au tras vecinii din Nord

Publicat:

Guvernul sud-coreean a reiterat vineri că trebuie încă să realizeze mai multe analize pentru a determina tipul rachetelor lansate luna aceasta de Coreea de Nord, transmite EFE, potrivit agerpres.

Directorul Biroului pentru Securitate Naţională, Chung Eui-yong, a dezminţit într-o conferinţă de presă că forţele americane staţionate în Coreea de Sud au stabilit tipul de proiectil, după cum a relatat vineri ziarul Donga.

Citeşte şi: Un F-16 american s-a prăbuşit în sudul Californiei – FOTO/VIDEO

“Poziţia oficială este că guvernele Coreei de Sud şi Statelor Unite analizează cu atenţie tipul de rachete cu rază scurtă de acţiune”, a spus Chung, citat de agenţia Yonhap.

Totodată, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a spus pentru EFE că “analizele sunt încă în curs de dezvoltare pentru stabilirea tipului de armament testat de Coreea de Nord”.


Pe 4 şi 9 mai, armata nord-coreeană a efectuat teste de artilerie şi a lansat mai multe rachete cu rază scurtă de acţiune.

Deşi experţi din SUA şi Japonia au determinat că au fost folosite rachete balistice cu rază scurtă de acţiune, Seulul a insistat în menţinerea unei poziţii prudente în această privinţă.

Mulţi analişti au declarat că este vorba de proiectile similare rachetelor Iskander cu rază scurtă, un model balistic de fabricaţie rusească, iar unii au speculat chiar că acestea ar fi putut fi importate de Coreea de Nord din Rusia sau prin intermediul unor terţi.

În cazul folosirii unor proiectile balistice, Phenianul ar fi încălcat rezoluţiile ONU, care interzic izolatei ţări asiatice să testeze orice tip de rachete balistice sau tehnologie conexă, umbrind şi mai tare actualele perspective de dialog.

Citeşte şi: Jurnalist mexican ASASINAT în Playa del Carmen

Atât Seulul, cât şi Washingtonul au reacţionat moderat la testele nord-coreene într-o aparentă încercare de a nu deteriora apropierea de Phenian după mai mult de un an de intens efort diplomatic.

Regimul nord-coreean, la rândul său, ar fi încercat cu aceste teste să pună presiune asupra Casei Albe pentru a-şi modifica poziţia în negocierile privind denuclearizarea, care s-au blocat după summitul din februarie de la Hanoi.

În Vietnam, Coreea de Nord a cerut ca denuclearizarea şi relaxarea sancţiunilor să se desfăşoare gradual, ceea ce SUA, care vizează o dezarmare nord-coreeană imediată, au considerat inacceptabil. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.