StiripesurseȘtirile zileiGuaido : Orice mediere internaţională în criza din Venezuela trebuie să...

Guaido : Orice mediere internaţională în criza din Venezuela trebuie să ducă la îndepărtarea regimului Maduro

Publicat:

Opozantul regimului chavist Juan Guaido a afirmat că orice mediere internaţională în criza din Venezuela, precum cea a Norvegiei, trebuie să ducă la plecarea preşedintelui Nicolas Maduro şi la organizarea de noi alegeri, potrivit news.ro .

“Primim cu recunoştinţă toate eforturile, dar suntem clar şi nu dăm înapoi”, a declarat Juan Guaidó, precizând că a răspuns Norvegiei pentru a se ajunge la “soluţii care să ducă la finalul regimului, la stabilirea unui Guvern de tranziţie şi la alegeri libere”, relatează AFP.

Citește și : Olanda a câştigat concursul Eurovision 2019 de la Tel Aviv

Pentru Juan Guaido, preşedintele Maduro este un “dictator”, un “uzurpator”, care se menţine la putere datorită alegerilor “frauduloase” de anul trecut.

La rândul său, Nicolas Maduro îi consideră pe adversarii săi “pucişti”, susţinuţi de “Imperiul nord-american”.


Norvegia a confirmat vineri organizarea sub auspiciile sale a unor negocieri între reprezentanţi ai puterii şi opoziţiei din Venezuela, în vederea soluţionării conflictului politic care durează de patru luni.

În Venezuela, opozantul regimului chavist Juan Guaido a confirmat această informaţie, anunţând că delegaţi din cadrul opoziţiei venezuelene participă la o ”mediere” a Norvegiei vizând să soluţioneze criza.

Potrivit radioteleviziunii publice norvegiene NRK, negocierile de la Oslo, într-un loc ţinut secret, au durat ”mai multe zile”, iar cele două delegaţii au plecat înapoi la Caracas joi.

Presa scrie că aceste discuţii i-ar fi implicat din partea lui Maduro pe ministrul Comunicaţiilor Jorge Rodriguez şi pe guvernatorul provinciei Miranda, Hector Rodriguez.

Opoziţia ar fi fost reprezentată de către fostul deputat Gerardo Blyde, fostul ministru Fernando Martinez Mottola şi vicepreşedintele Parlamentului Stalin Gonzalez.

Citește și : Turcia va produce în colaborare cu Rusia sistemul de apărare S-500

Opozantul Juan Guaido (centru-dreapta) s-a proclamat preşedinte interimar la 23 ianuarie şi este recunoscut ca atare de peste 50 de ţări.

Numeroase state europene l-au recunoscut pe Guaido atunci când acesta s-a autoproclamat ”preşedinte”, însă Norvegia s-a limitat să îndemne la organizarea unor noi alegeri, o poziţie percepută atunci ca ilustrându-i voinţa de a intermedia între cele două tabere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

Percheziții de amploare la MoldATSA într-un dosar de corupție și abuz în serviciu

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, în cadrul unei cauze penale privind presupuse fapte de corupție și abuz...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.