StiripesurseSintezeAutorităţile egiptene autorizează autopsia unui palestinian decedat într-o închisoare din Turcia

Autorităţile egiptene autorizează autopsia unui palestinian decedat într-o închisoare din Turcia

Publicat:

Autorităţile egiptene au autorizat autopsierea unui palestinian mort într-o închisoare din Turcia; familia bărbatului bănuieşte că acesta a fost torturat, transmite AFP, scrie agerpres.

Trupul neînsufleţit al lui Zaki Mubarak, decedat la vârsta de 55 de ani, a fost transportat în Egipt săptămâna trecută, iar rudele sale speră să îl repatrieze în Fâşia Gaza, de unde era originar.

Citește și : Populiştii ‘vând’ interesele europene, afirmă succesoarea lui Merkel

În aprilie, autorităţile turce au indicat că Mubarak s-a sinucis în închisoare, după ce a fost acuzat de spionaj în favoarea Emiratelor Arabe Unite (EAU).

“I-a fost smulsă limba şi am văzut pe corpul său urme de tortură”, a declarat marţi agenţiei France Presse un văr al palestinianului, Abs Mubarak, aflat la Cairo. Potrivit acestuia, autopsia urmează să se încheie marţi seara, iar săptămâna aceasta vor avea loc repatrierea şi funeraliile în Gaza. El susţine că preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, “este acuzatul numărul unu în această execuţie extrajudiciară”.


Săptămâna trecută, un oficial din ministerul justiţiei de la Ankara a respins acuzaţiile de tortură şi execuţie, pe care le-a calificat drept “nefondate”.

Familia a dezvăluit că Zaki Mubarak era un fost agent al serviciilor de informaţii palestiniene şi părăsise Gaza după ce organizaţia islamistă Hamas a preluat controlul în enclava palestiniană, în 2007. Ulterior, el a locuit în Bulgaria, apoi în Turcia, unde – conform Anadolu, preluată de AFP – a fost arestat luna trecută ca suspect de “spionaj politic şi militar” şi de “spionaj internaţional” pentru EAU, alături de încă o persoană.

Citește și : Dronele ‘Made in China’ prezintă riscuri de spionaj, atenţionează Washingtonul

Autorităţile turce au anchetat eventualele legături între cei doi suspecţi şi asasinarea la Istanbul a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, critic al regimului de la Riyadh. Rudele lui Mubarak spun că el a negat orice legătură cu crima.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.