StiripesurseȘtirile zileiRaport devastator pentru Parlamentul din Noua Zeelandă: Ies la iveală cel...

Raport devastator pentru Parlamentul din Noua Zeelandă: Ies la iveală cel puţin trei cazuri de ‘agresiuni sexuale grave’

Publicat:

Parlamentul din Noua Zeelandă a recunoscut miercuri că au existat cel puţin trei cazuri de ”agresiuni sexuale grave” în cadrul acestei instituţii în ultimii patru ani, conform unui raport intern, transmite agenţia EFE, potrivit agerpres.

Investigaţia, care a durat cinci luni şi a acoperit perioada octombrie 2014 – noiembrie 2018, analizează sexismul, rasismul şi conduitele agresive în rândul angajaţilor, parlamentarilor, ziariştilor şi a altor persoane care au avut acces în sediul legislativului, precum şi mecanismele care îi protejează pe agresori.

Citeşte şi: Razii de amploare împotriva crimei organizate din Germania

După primirea raportului, preşedintele Camerei Inferioare a parlamentului, Trevor Mallard, a descris respectivele agresiuni drept viol şi a încurajat victimele să depună plângere penală.

O femeie a înaintat anterior o plângere formală către directorul serviciului parlamentar, care a deschis o investigaţie ce mai târziu a condus la demisia unui angajat al biroului de resurse umane al parlamentului.


Citeşte şi: Trump numeşte o altă femeie la conducerea US Air Force

Imediat după publicarea raportului, premierul Jacinda Ardern a declarat că s-a întâlnit cu Mallard pentru a se asigura că Parlamentul Noii Zeelande ”este un loc sigur, mai ales pentru personalul care lucrează acolo zi de zi”.

Legislativul neo-zeelandez are 120 de parlamentari, iar personalul auxiliar numără câteva sute de angajaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg instrumentele digitale, inclusiv sistemul informațional e-Dosar judiciar și ședințele de judecată prin videoconferință, după ce Guvernul a...

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.