StiripesurseȘtirile zileiCalmul s-a reinstalat în capitala Indoneziei. Şase oameni au fost ucişi...

Calmul s-a reinstalat în capitala Indoneziei. Şase oameni au fost ucişi în confruntările cu forţele de ordine

Publicat:

Calmul a revenit joi în capitala indoneziană Jakarta, după ce şase oameni au murit în ciocnirile produse în urmă cu o zi între poliţişti şi susţinătorii candidatului prezidenţial perdant, Prabowo Subianto, relatează dpa, potrivit agerpres.

Mulţimea adunată în apropierea sediului Agenţiei de Supraveghere Electorală s-a dispersat joi dimineaţă, după ce unii protestatari au atacat un post de poliţie din centrul oraşului şi au incendiat vehicule în cursul nopţii.

Citeşte şi: The Times: Theresa May este aşteptată să demisioneze vineri

Potrivit televiziunii locale, o parte din magazinele şi restaurantele situate în districtele comerciale Tanah Abang şi Sabang au fost redeschise.

Revolta a izbucnit miercuri pentru a doua noapte consecutiv, după ce protestatarii au aruncat cu diverse obiecte, printre care cocteiluri Molotov şi sticle cu apă în poliţişti.


Aceştia au arestat peste 250 de persoane începând de marţi seară, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Jakarta, Argo Yuwono.

Forţele de ordine au confiscat petarde, cuţite, săgeţi şi bombe incendiare artizanale de la protestatari, a precizat el.

Poliţia a părut să arate reţinere după ce, cu o noapte în urmă, şase oameni au murit în ciocnirile produse între manifestanţi şi forţele de securitate.

Conform poliţiei, forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă după ce mulţimea le-a atacat cu pietre şi petarde în jurul miezului nopţii, marţi spre miercuri.

Preşedintele în funcţie al Indoneziei, Joko Widodo, a câştigat alegerile desfăşurate la 17 aprilie, conform numărătorii oficiale anunţate marţi, dar contracandidatul său, Prabowo Subianto, a contestat rezultatul, denunţând o fraudă electorală masivă.

Citeşte şi: Turcia se supune ordinelor venite de la Washington şi renunţă la petrolul iranian

Joko a avertizat miercuri că împotriva manifestanţilor vor fi luate măsuri ferme.

Într-un mesaj video transmis în cursul nopţii, Prabowo i-a îndemnat pe protestatari să plece acasă, asigurându-i că va contesta rezultatul scrutinului pe cale legală.

Echipa juridică a acestuia urmează să depună contestaţie la Curtea Constituţională în cursul zilei de joi, a declarat purtătorul de cuvânt al campaniei, Dahnil Simanjuntak.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.