StiripesurseȘtirile zileiTrump, în vizită în Japonia - Președintele american este primit de...

Trump, în vizită în Japonia – Președintele american este primit de împărat, joacă golf cu Abe şi asistă la sumo

Publicat:

Donald Trump, care a sosit sâmbătă în Japonia, într-o vizită de stat, protocolară, i-a îndemnat pe investitorii japonezi să-şi consolideze prezenţa în Statele Unite şi a reclamat din nou o reechilibrare a relaţiilor comerciale între cele două ţări, relatează Reuters, potrivit news.ro .

Preşedintele amercian a făcut aceste declaraţii în faţa unor oameni de afaceri, reuniţi la reşedinţa amabsadorului Statelor Unite la Tokyo William Hagerty.

Citește și : Pompeo invocă ‘agresiunea iraniană’ într-o controversată vânzare de arme către Arabia Saudită

Casa Albă a precizat că la reuniune au fost prezenţi reprezentanţi de la Toyota, Nissan, Honda, SoftBank şi Rakuten.

Trump le-a spus că atmosfera nu a fost niciodată mai bună să investească în Statele Unite. El şi-a reiterat condamnările politicii monetare a Rezervei federale, căreia-i reproşează faptul că frânează creşterea economică.


În contextul în care sunt în curs negocieri comerciale între Washington şi Tokyo, Trump a subliniat că doreşte un acord în măsură să rectifice dezechilibrarea balanţei comerciale bilaterale.

El se întâlneşte duminică cu premierul Shinzo Abe pe un teren de golf. Cei doi lideri urmează să asiste după aceea la un turneu de sumo, iar apoi la un dineu privat.

Probleme comerciale urmeazăsă fie abordate mai frontal într-o reuniune prevăzută luni. Dosarul nord-coreean urmează, de asemenea, să fie abordat de cei doi lideri.

Locatarul Casei Albe urmează să devină primul lider străin primit de către noul împărat japonez Naruhito, la un dineu de stat programat luni.

Citește și : Vulcanul Agung a erupt din nou; traficul aerian în zona insulei Bali a fost perturbat temporar

Un cutremur de intensitate medie a fost resimţit la Tokyo sâmbătă, cu câteva ore înainte de sosirea lui Trump.

Epicentrul cutremurului a fost localizat în prefectura Chiba, la aproximativ 60 de kilometri sud-est de capitală, unde Trump şi Abe urmează să joace golf.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.