StiripesurseȘtirile zileiAtac armat în Virginia Beach - cel puţin 12 oameni au...

Atac armat în Virginia Beach – cel puţin 12 oameni au fost ucişi

Publicat:

Un angajat municipal nemulţumit a deschis focul vineri într-o clădire a administraţiei oraşului balnear Virginia Beach de pe coasta de est americană, ucigând 11 persoane şi rănind cel puţin alte şase înainte de a-şi pierde viaţa, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Şeful poliţiei din Virginia Beach, James Cervera, a declarat într-o conferinţă de presă că sunt în curs de anchetare circumstanţele în care s-a produs atacul armat, fără a furniza multe detalii. A precizat că printre persoanele rănite se află un ofiţer de poliţie.

Citește și : Exporturile de bere ale berarilor cehi au crescut cu 11% anul trecut

Vineri, puţin după ora locală 16:00 (20:00 GMT) suspectul, “un vechi angajat nemulţumit”, a intrat în clădire şi a început “imediat să tragă la întâmplare”, a declarat Cervera, potrivit AFP. Incidentul a avut loc în clădirea numărul 2 a complexului centrului municipal, unitate ce găzduieşte birourile angajaţilor din domeniul lucrărilor publice şi al utilităţilor, situată lângă clădirea primăriei.

După sosirea forţelor de ordine, “suspectul a atras asupra unui ofiţer de poliţie, iar poliţiştii, la rândul lor, au deschis focul. Suspectul a decedat” a mai precizat şeful poliţiei din Virginia Beach.


“Aceasta este cea mai sfâşietoare zi din istoria Virginia Beach”, a declarat primarul Bobby Dyer în conferinţa de presă comună cu şeful poliţiei. “Oamenii implicaţi sunt prietenii, colegii de muncă şi vecinii noştri”, a declarat primarul, conform Reuters.

Problematica violenţei armate are o semnificaţie specială în Virginia, stat în care îşi are sediul National Rifle Association (Asociaţia Naţională a Armelor), cea mai veche organizaţie americană ce militează pentru dreptul cetăţenilor de a deţine arme.

Citește și : Războiul comercial dintre SUA şi China se intensifică: Beijingul a pus la punct o listă neagră a companiilor străine ‘nesigure’

În Virginia, un stat în mod tradiţional republican, dare care “se colorează” democrat pe măsură ce se urbanizează şi se diversifică, a avut loc în 2007 un atac armat sângeros, în care un student cu probleme psihice a ucis 32 de persoane în campusul Universităţii Virginia Tech.

https://twitter.com/GesseiroLapaSP/status/1134694101100748800

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine sunt cei trei angajați cu ‘funcții de decizie’ de la Moldatsa, reținuți de CNA pentru 72 de ore

Contabila-șefă, șeful adjunct în Departament Securitate Aeronautică și șeful adjunct în Direcția Administrativă sunt persoanele cu „funcții de decizie” reținute în urma perchezițiilor desfășurate...

Expert: Cinci raioane trebuie unificate într-o singură entitate administrativă

Reforma administrației publice locale este deja întârziată, iar modul în care autoritățile au inițiat acest proces lasă de dorit. Declarația aparține expertului în drept...

NATO extinde spre Est rețeaua strategică de conducte pentru combustibil. România va primi 2,15 miliarde de euro din cea mai mare investiție logistică din...

Președintele Nicușor Dan a anunțat că NATO a aprobat extinderea către est a rețelei de conducte pentru combustibil, un proiect strategic în valoare de...

Patru localități din Leova care au decis să se amalgameze vor primi investiții de circa 17 milioane de lei

Circa 17 milioane de lei vor fi investite în dezvoltarea a patru localități din raionul Leova care au ales să parcurgă procesul de amalgamare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.