StiripesurseȘtirile zileiProtestele din Kazahstan bagă poliţia în stare de alertă

Protestele din Kazahstan bagă poliţia în stare de alertă

Publicat:

Poliţia din Almatî, cel mai mare oraş din Kazahstan, era în stare de alertă marţi, în contextul în care protestele izbucnite după alegerile prezidenţiale au continuat şi sute de oameni au fost arestaţi, au indicat marţi surse poliţieneşti citate de Reuters, potrivit agerpres.

Alegerile de duminică, în urma cărora a fost confirmat în funcţie Kasîm-Jomart Tokaev, aliat al fostului preşedinte autoritar Nursultan Nazarbaev, au determinat manifestaţii atât în capitala Nursultan cât şi la Almatî, eveniment rar în fosta republică sovietică din Asia centrală. Deşi au scos în stradă un număr relativ mic de oameni, doar câteva sute, au fost cea mai semnificativă manifestare publică de nemulţumire de la protestele din 2016, în urma cărora autorităţile au fost nevoite să renunţe la planurile de reformă agricolă care ar fi permis vânzarea de terenuri străinilor iar mai mulţi miniştri au demisionat.

Citeşte şi: Autorităţile americane au identificat rămăşiţele unei alte victime ale atentatelor din 9-11

Ministerul de Interne a afirmat marţi că poliţia a reţinut în ajun circa 200 de protestatari, pe lângă cei 500 reţinuţi duminică.

Autorităţile au pus protestele de duminică pe seama mişcării Alegerea democratică a Kazahstanului (DVK), condusă de fostul bancher şi ministru Muhtar Abliazov, care în prezent trăieşte în Franţa şi l-a atacat constant pe Nazarbaev în social media, ceea ce a determinat în repetate rânduri guvernul kazah să blocheze accesul la Facebook şi Instagram.


În schimb, protestele de luni seara par să fi fost generate de arestarea lui Rinat Zaitov, poet şi muzician care a denunţat fraudarea alegerilor şi şi-a exprimat intenţia de a lansa o mişcare politică proprie.

Circa 200 de susţinători ai săi, dintre care unii transmiteau online ce se întâmplă, s-au adunat în faţa sediului poliţiei şi au cerut eliberarea lui. Ulterior, acesta a apărut în faţa mulţimii, afirmând că este liber şi poate pleca acasă, iar mulţimea adunată a pornit într-un marş nocturn al victoriei, unii pe jos, iar alţii mergând încet cu maşinile, în sunet de claxoane. Poliţia le-a blocat însă drumul la un moment dat şi a operat mai multe arestări.

Citeşte şi: Au început operaţiunile de recuperare a vasului scufundat în Dunăre

Au fost difuzate imagini în care se vede cum poliţişti în uniforme negre îi pun la pământ pe manifestanţi. Portalul de ştiri Tengrinews a relatat că unul din reporterii săi a fost bătut.

“Represiunea din această noapte a adus ţara în pragul unui conflict direct între poliţie şi oameni” – a scris marţi militantul Muhtar Taizhan pe pagina sa de Facebook, avertizând că este suficient să apară “primul cap spart, prima picătură de sânge şi valul justificat de nemulţumire populară nu va mai putea fi oprit”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.