StiripesurseȘtirile zileiPeste un milion de semnături pentru eliberarea lui Nasrin Sotoudeh

Peste un milion de semnături pentru eliberarea lui Nasrin Sotoudeh

Publicat:

Peste un milion de persoane din întreaga lume s-au alăturat campaniei organizaţiei Amnesty International (AI) pentru a cere guvernului iranian eliberarea avocatei Nasrin Sotoudeh, apărătoare a drepturilor femeilor, de la a cărei arestare se împlineşte un an, transmite EFE, potrivit agerpres.

Pentru a marca acest moment, AI a organizat o predare globală la ambasadele Iranului a semnăturilor strânse pentru a exprima “indignarea” faţă de condamnarea lui Sotoudeh şi a solicita “eliberarea sa imediată şi necondiţionată”, potrivit unui comunicat.

Citeşte şi: Putin se implică în criza din R.Moldova şi anunţă pe cine susţine la Chişinău

Cunoscuta avocată şi apărătoare a drepturilor omului, care a primit premiul Saharov pentru Libertatea de Conştiinţă al Parlamentului European în 2012, a fost condamnată în martie la 33 de ani de închisoare şi 148 lovituri de bici pentru, între alte acuzaţii, “conspiraţie împotriva securităţii naţionale”.

În 2018, ea a apărat mai multe femei arestate pentru că au renunţat public la văl în semn de protest faţă de obligativitatea purtării acestuia în Iran de la Revoluţia Islamică din 1979, în timp ce a continuat campania sa contra pedepsei cu moartea.


Sotoudeh primise totodată o altă condamnare de cinci ani, tot pentru acuzaţii similare. Din totalul de 38 de ani primiţi în cele două dosare, ea va trebui să execute 17 ani de închisoare, potrivit legilor iraniene.

“Cruda condamnare impusă lui Nasrin Sotoudeh, pentru apărarea drepturilor femeilor şi lupta contra legilor discriminatorii şi degradante din Iran care impun folosirea vălului, a şocat întreaga lume”, a subliniat Philip Luther, director de cercetare pentru Orientul Mijlociu şi Nordul Africii al AI.

Luther şi-a exprimat speranţa că sprijinul pentru campania AI îi va arăta avocatei iraniene că “în ciuda faptului că trebuie să sufere un coşmar oribil, nu este singură”.

AI a denunţat “represiunea generală a autorităţilor iraniene în ultimii ani pentru zdrobirea societăţii civile iraniene şi reducerea la tăcere a celor care apără drepturile omului în ţară”.

Citeşte şi: SUA consolidează contingentul militar din Polonia

De asemenea, a cerut Iranului să pună capăt hărţuirii şi atacurilor asupra avocaţilor apărători ai drepturilor omului şi a avertizat că va continua campania pentru a obţine eliberarea lui Sotoudeh, care a strâns 1.188.381 semnături.

Sotoudeh a fost deja încarcerată între 2010 şi 2013 pentru că ar fi acţionat, potrivit autorităţilor, “contra securităţii naţionale” şi ar fi răspândit “propagandă contra regimului”.

Ca avocată, ea a apărat, între alte personalităţi, pe iranianca Shirin Ebadi, laureată cu Premiul Nobel pentru Pace în 2003, şi opozanţi reţinuţi pe timpul protestelor reformiste ale Mişcării Verzi din 2009.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.