StiripesurseȘtirile zileiChina și ONU au ajuns la un 'consens larg' în...

China și ONU au ajuns la un ‘consens larg’ în privinţa combaterii terorismului

Publicat:

China şi Naţiunile Unite au ajuns la un “consens larg” asupra activităţii de combatere a terorismului, a anunţat duminică ministerul chinez de externe, după o controversată vizită în provincia chineză Xinjiang a subsecretarului general al ONU pentru combaterea terorismului Vladimir Voronkov, transmite Reuters, potrivit agerpres.

SUA şi alte state, printre care Marea Britanie, au protestat pe lângă ONU faţă de vizita responsabilului său pentru combaterea terorismului în provincia chineză Xinjiang, afirmând că aceasta riscă să legitimeze campania de represiune a Beijingului împotriva comunităţilor musulmane. Conform experţilor ONU, în provincia Xinjiang aproximativ un milion de etnici uiguri şi etnici aparţinând altor minorităţi musulmane sunt închişi de autorităţi în centre de detenţie.

Citește și : Macron vrea să rupă relaţiile cu aliaţii spanioli din Parlamentul European

Într-un scurt comunicat de presă, ministerul de externe de la Beijing a informat că Voronkov a efectuat în perioada 13-15 iunie o vizită în capitala Chinei şi în provincia Xinjiang şi s-a întâlnit cu diplomaţi de rang înalt, printre care viceministrul de externe Le Yucheng.

Cele două părţi “au avut un schimb de opinii aprofundat privind situaţia internaţională de combatere a terorismului şi cooperarea în domeniu dintre China şi Naţiunile Unite, ajungând la un consens larg”, se arată în comunicatul care nu furnizează detalii suplimentare.


China este condamnată pe plan internaţional pentru organizarea acestor centre de detenţie, pe care autorităţile de la Beijing le prezintă drept “centre de formare profesională” menite să elimine extremismul şi să contribuie la dezvoltarea de noi aptitudini.

Voronkov a vizitat provincia Xinjiang înaintea Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului Michelle Bachelet, căreia guvernul chinez i-a adresat joi invitaţia de a veni în vizită. Bachelet a făcut presiuni asupra Chinei pentru a permite accesul ONU de a investiga informaţiile privind dispariţiile şi detenţiile arbitrare, în special ale musulmanilor din Xinjiang.

Citeşte şi:  Declaraţia de independenţă a Cataloniei a fost ANULATĂ

Citește și : India adoptă taxe vamale de retorsiune asupra unei serii de 28 de produse americane

Secretarul general ONU Antonio Guterres a ridicat problema musulmanilor din regiunea Xinjiang în cadrul întâlnirii cu ministrul chinez de externe Wang Yi, în timpul vizitei întreprinse la Beijing în aprilie 2019.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Opt elevi au fost internați în spital după ce un coleg a pulverizat gaz lacrimogen în clasă

Opt elevi din Cahul au fost internați în spital după ce un coleg a pulverizat gaz lacrimogen în clasă. Incidentul a avut loc ieri...

Cer variabil în toată Moldova şi temperaturi plăcute

Meteorologii prognozează pentru marți cer variabil în toată Moldova. Maximele termice vor varia între +13 și +18 grade, iar cele minime între 0 și...

FSB a ucis două persoane în Komi, susţinând că ar fi pregătit un atac împotriva unei companii petroliere ruse

Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia a anunţat luni uciderea a doi bărbaţi care ar fi pregătit un atac în Komi (nord-vestul Rusiei)...

56% din spanioli fac cumpărături din cauza stresului sau plictiselii

Mai mult de jumătate dintre spanioli (56%) cumpără lucruri pe care nu le folosesc sau de care nu au nevoie, arată presa iberică. Aproape...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.