StiripesurseȘtirile zileiTrump amână cu două săptămâni procesul de expulzare a imigranţilor ilegali

Trump amână cu două săptămâni procesul de expulzare a imigranţilor ilegali

Publicat:

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat sâmbătă că a amânat la solicitarea opoziţiei democrate arestarea unor familii fără acte în regulă, care urma să înceapă duminică în peste zece oraşe din Statele Unite, transmite AFP, potrivit agerpres.

“La cererea democraţilor, am amânat cu două săptămâni procesul de expulzare a imigranţilor ilegali pentru a vedea dacă democraţii şi republicanii ajung să găsească împreună o soluţie la problemele de azil şi de la frontiera de sud”, a scris pe Twitter liderul de la Casa Albă.

Citește și : Boris Johnson, vizat de o serie de întrebări după ce poliţia s-a deplasat la reşedinţa sa

Dacă nu reuşesc, “expulzările vor începe”, a adăugat el.

Donald Trump, care a făcut din lupta împotriva imigraţiei ilegale una principalele politici ale preşedinţiei sale, a promis luni că ICE (Autoritatea federală de Imigraţie şi Graniţe din SUA) va începe săptămâna viitoare să expulzeze “milioanele” de străini ilegali care au intrat în mod fraudulos în Statele Unite.


Anunţul a accelerat pregătirile în curs în cadrul ICE şi detalii despre iminenta lansare a unei operaţiuni pe scară largă au apărut în presă.

Potrivit unor surse anonime, operaţiunea viza 2.000 de familii care au omis să se prezinte la audieri în faţa instanţei ori au primit aviz de expulzare.

Reţinerea lor urma să înceapă duminică în zori în mai multe oraşe americane, printre care Houston, Chicago, New York şi Miami.

Sâmbătă, aleşii din mai multe oraşe au făcut cunoscut că nu vor coopera şi apărători ai drepturilor imigranţilor au început să ofere consiliere acestor familii pentru a putea scăpa poliţiei.

Citește și : Merkel face apel la combaterea ‘fără niciun tabu’ a neonaziştilor

Donald Trump a denunţat o atitudine care încurajează “criminalitatea”.

“Au venit ilegal în ţara noastră şi îi vom face să plece legal. Îi vom trimite acasă la ei”, a declarat el în cursul unei întâlniri cu reprezentanţi ai presei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ion Ceban solicită intervenția Maiei Sandu în situația aprovizionării cu apă a țării

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va transmite o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care solicită implicarea directă și personală în...

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.