StiripesurseSintezeIranul îşi va accelera îmbogăţirea uraniului

Iranul îşi va accelera îmbogăţirea uraniului

Publicat:

Iranul va accelera îmbogăţirea uraniului după expirarea joi a unui termen limită acordat ţărilor europene pentru a preveni acest lucru, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Organizaţiei pentru Energie Atomică, Behrouz Kamalvandi, citat de agenţia de presă iraniană IRIB, relatează Reuters.

“Termenul limită al Organizaţiei pentru Energie Atomică pentru depăşirea pragului de 300 de kilograme privind producţia de uraniu îmbogăţit se va încheia mâine”, a declarat purtătorul de cuvânt al organizaţiei. “Cu încheierea acestui termen, ritmul de îmbogăţire a uraniului va creşte”, a precizat Behrouz Kamalvandi.

Iranul va întreprinde noi paşi pentru a-şi reduce angajamentele în baza acordului nuclear cu marile puteri începând cu data de 7 iulie, a declarat marţi Ali Shamkhani, secretar general al Consiliului suprem pentru securitate naţională, potrivit agenţiei de ştiri Fars, citată de Reuters şi AFP.

Potrivit France Presse, ar fi vorba despre două angajamente asumate în baza acordului internaţional privind programul său nuclear.

Shamkhani a afirmat că semnatarii europeni ai acordului nuclear nu au făcut suficient pentru a-l salva. Acordul din 2015 prevede ca Iranul să-şi reducă programul nuclear în schimbul ridicării sancţiunilor care îl vizau.


SUA s-au retras din acord anul trecut şi au impus din nou sancţiuni. Iranul susţine că intenţionează să continue să respecte acordul, dar că nu poate face acest lucru pe termen nelimitat decât dacă statele europene găsesc modalităţi de a-l proteja de sancţiunile americane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.