StiripesurseȘtirile zileiTrei traficanţi de droguri mexicani au evadat dintr-o închisoare din Venezuela

Trei traficanţi de droguri mexicani au evadat dintr-o închisoare din Venezuela

Publicat:

Trei traficanţi de droguri mexicani au reuşit să evadeze în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă dintr-o închisoare din Caracas unde erau încarceraţi, a anunţat ministrul venezuelan pentru afaceri penitenciare, Iris Varela, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Ofer o recompensă celor care ne vor putea oferi piste fiabile care să conducă la prinderea celor trei traficanţi de droguri mexicani evadaţi” în noaptea de vineri spre sâmbătă, a scris ministrul într-un mesaj pe Twitter, la care a adăugat fotografii ale celor trei evadaţi.

Citește și : FMI cere Letoniei să adopte măsuri împotriva spălării banilor

Ministrul a precizat că cei trei au evadat din La Planta, o închisoare foarte violentă din Caracas închisă în 2012, dar redeschisă cinci ani mai târziu, de această dată ca “centru de reeducare” pentru deţinuţii străini.

Ea nu a oferit niciun detaliu despre modul în care a fost organizată evadarea, nici despre pedepsele la care erau condamnaţi cei trei.


Potrivit organizaţiei Una ventana a la libertad (O fereastră spre libertate), de apărare a drepturilor deţinuţilor, “un comando înarmat a aruncat în aer un zid”, apoi a pătruns în incinta penitenciarului unde i-a căutat pe cei trei prizonieri.

Presa venezueleană a informat că cei trei ar face parte din cartelul mexican Sinaloa, organizaţie ultraviolentă înfiinţată de Joaquin ‘Chapo’ Guzman, în prezent închis în Statele Unite.

ONG-ul critică frecvent situaţia “haotică” din sistemul penitenciar venezuelean unde grupurile de infractori tind să preia controlul închisorilor.

Citește și : Trump : SUA nu vor impune noi taxe pe produsele importate din China

Un raport al organizaţiei a făcut cunoscut că în 2018 s-au înregistrat 70 de evadări, în cursul cărora au reuşit să fugă 470 de deţinuţi. Autorităţile au prins numai 105 evadaţi, adică 22%, potrivit documentului.

Închisorile vechi, suprapopularea, corupţia şi lipsa personalului, de altfel prost plătit, sunt factori care contribuie la acest fenomen, mai scrie în raportul citat de AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.