StiripesurseȘtirile zileiCapul teroriştilor din Bali a fost arestat în Indonezia

Capul teroriştilor din Bali a fost arestat în Indonezia

Publicat:

Poliţia indoneziană l-a arestat pe liderul grupării jihadiste Jemaah Islamiyah (JI), Para Wijayanto, care conduce de acum zece ani organizaţia responsabilă pentru atentatele sângeroase din 2002 şi 2005 din insula Bali, au informat luni surse oficiale citate de agenţia EFE, potrivit agerpres.

Wijayanto a fost reţinut sâmbătă într-un hotel din Bekasi, localitate de lângă Jakarta, după peste 15 ani de căutări, a confirmat purtătorul de cuvânt al poliţiei indoneziene, Dedi Prasetyo.

Citește și: Întâlnirea dintre Kim și Trump a fost ‘istorică’ şi ‘extraordinară’

Prasetyo a indicat că alţi membri ai JI, organizaţie legată de Al Qaida şi care a pus capăt atentatelor în Indonezia în 2007, au fost arestaţi alături de “emir”, dar nu a oferit mai multe detalii.


Arestarea lui Wijayanto a intervenit după ce, pe 7 mai, autorităţile au reţinut 12 membri ai JI, dintre care mai mulţi au fost în Siria, a arătat pentru EFE directoarea Institutului de Analiză Politică a Conflictelor, Sidney Jones.

De la începutul conflictului, JI a trimis zeci de membri în Siria pentru a efectua pregătire militară şi care ar fi putut lua parte la lupte, a spus experta.

Jones a apreciat că arestarea nu va afecta foarte mult supravieţuirea grupării, însă va putea aduce informaţii despre “structura, numărul de membri şi activităţile din Siria”.

Gruparea jihadistă a comis pe 12 octombrie 2002 cel mai grav atentat din Indonezia din ultimele decenii, în care au fost ucise 202 persoane, în mare parte străini, şi în 2005 un alt atac soldat cu moartea a 23 de persoane, ambele având loc pe insula turistică Bali.

Din 2007, JI a stopat atentatele pe teritoriul indonezian după o serie de arestări ce au vizat mai mulţi lideri şi care au condus la preluarea şefiei organizaţiei de către Wijayanto, care s-a declarat contra doctrinei Statului Islamic (SI).

Vezi și: Avion PRĂBUȘIT în Texas: 10 oameni și-au pierdut viața! – FOTO/VIDEO

În prezent gruparea jihadistă cea mai activă din Indonezia este Jemaah Anshorut Daulah (JAD), afiliată SI, însă, potrivit lui Jones, Jemaah Islamiyah reprezintă încă un pericol, mai ales în cazul în care membrii cu experienţă şi pregătire militară decid să se separe.

În ianuarie, guvernul indonezian a anunţat că va acorda eliberarea anticipată clericului octogenar Abu Bakar Bashir, liderul spiritual al JI condamnat în 2011, însă ulterior a revenit asupra deciziei şi a susţinut că deţinutul refuză să jure credinţă statului asiatic.

Indonezia are cea mai mare populaţie musulmană din lume, cu aproape 88% din cei peste 265 de milioane de locuitori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.