StiripesurseȘtirile zileiAtacul talibanilor la Kabul s-a încheiat luni după aproape 11 ore;...

Atacul talibanilor la Kabul s-a încheiat luni după aproape 11 ore; cel puţin şase morţi şi 84 de răniţi

Publicat:

Un atac cu maşină-capcană şi cu arme de foc în capitala Kabul s-a încheiat luni după aproape 11 ore, soldându-se cu cel puţin şase morţi, printre care şi doi poliţişti, relatează dpa, scrie agerpres.

Talibanii au revendicat atacul, care intervine în contextul în care SUA şi mişcarea THE Taliban s-au angajat în convorbiri pentru încheierea conflictului de lungă durată.

Citește și : Un compromis privind numirile în posturile-cheie din UE este probabil marţi (Pellegrini)

Două eleve se află printre răniţii în atac, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi. El a mai precizat că forţele de securitate au ucis cinci atacatori.

Rahimi a anunţat anterior într-o postare pe Twitter că şi un informator taliban a fost identificat şi arestat de poliţie în zonă.


În imaginile difuzate pe social media se puteau vedea feţele însângerate ale elevelor, una dintre ele ţinând în mână un carnet şi un stilou în timp ce era transportată la un spital din Kabul.

Atacul a început cu explozia unei maşini-capcană într-un cartier din estul Kabul, după care au număr de atacatori înarmaţi au pătruns într-o clădire din apropiere, a spus Rahimi.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor Zabihullah Mujahid a precizat într-un comunicat că ţinta atacului a fost o facilitate pentru logistică a Ministerului Apărării.

Atacul de la Kabul a urmat după alte atentate talibane din cursul weekendului, soldate cu cel puţin 65 de morţi, majoritatea din cadrul forţelor de securitate, în patru provincii afgane.

Între timp, convorbirile continuă la Doha între SUA şi talibani în scopul soluţionării paşnice a conflictului din Afganistan. Convorbirile au început sâmbătă, existând speranţa unui succes.

Citește și : Un nou sistem pentru soluţionarea litigiilor fiscale dintre statele membre UE a intrat în vigoare

Peste 50 de persoane au fost ucise şi 352 rănite în cel puţin zece atacuri la Kabul de la începutul anului.

Mai multe clădiri din zona în care s-a produs atacul au fost afectate de explozie. Shamshad, un post tv local care a încetat emisia după incident, a anunţat că s-au produs două explozii şi că se aud focuri de armă. Postul se află în imediata apropiere a locului atacului.

Shams Amini, un purtător de cuvânt al Federaţiei Afgane de Fotbal, a spus că explozia iniţială a avut loc în faţa porţii complexului în care se află instituţia. El spune că unii colegi au fost răniţi, dar nu ştia un număr exact.

“Am crezut că e ultima zi a vieţii mele, explozia a fost foarte puternică”, a spus un oficial guvernamental sub protecţia anonimatului, afirmând că un geam i-a căzut pe umăr în apropierea locului atacului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Copilul dispărut în apele Prutului a fost găsit MORT

Cadavrul copilului de 9 ani, care a dispărut în apele Prutului în timp ce plecase la scăldat cu niște amici, a fost găsit. Poliția anunță...

Maia Sandu cere Guvernului Tofan să-și respecte promisiunile

Membrii noului Guvern de la Chișinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu....

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.