StiripesurseȘtirile zileiKazahstan:Trei femei-mame aflate în prima linie a nemulţumirilor sociale, plasate în...

Kazahstan:Trei femei-mame aflate în prima linie a nemulţumirilor sociale, plasate în arest pentru îndemn la manifestaţii

Publicat:

Trei femei-mame aflate în prima linie a nemulţumirilor sociale din ultimele luni în Kazahstan au fost plasate în arest pentru că, potrivit forţelor de ordine, au îndemnat la manifestaţii prevăzute să aibă loc sâmbătă, au anunţat joi avocaţii lor, informează AFP, potrivit agerpres.

Jazira Demeuova, Oksana Şevciuk şi Gulzipa Gjaukerova au fost plasate în arest preventiv în urma deciziei unui tribunal kazah, a declarat avocata primeia dintre cele trei femei, Gulnara Juaspaeva.

Citește și : Tusk îndeamnă la ‘implicarea Verzilor’ în împărţirea funcţiilor de rang înalt în UE

Femeile-mame, în special cele cu puţine venituri, au jucat un rol important în manifestaţiile care au marcat această ţară în ultimele luni, pe fondul unor mari dificultăţi economice.

Alegerile prezidenţiale anticipate care au avut loc la începutul lui iunie şi au fost câştigate de Kassîm-Jomart Tokaev, succesorul desemnat de liderul istoric al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, au fost marcate de importante manifestaţii şi de sute de arestări în această ţară din Asia Centrală bogată în resurse de hidrocarburi.


Cele trei femei plasate în arest sunt membre ale partidului “Alegerea democratică a Kazahstanului”, fondat de un fost bancher aflat în exil în Franţa, Muhtar Abliazov, care a îndemnat la manifestaţii sâmbătă, la cea cea de-a 79-a aniversare a lui Nazarbaev. Acesta continuă să aibă o influenţă considerabilă în Kazahstan.

Potrivit Gulnarei Juaspaeva, clienta ei a fost arestată miercuri, în timpul unei percheziţii la care poliţia a găsit la ea afişe care îndemnau la manifestaţii. Juaspaeva asigură că aceste documente “au fost plasate” de poliţie.

Citește și : SUA transferă drone militare la baza de la Câmpia Turzii

Avocatul Oksanei Şevciuk a denunţat o înscenare similară, cu descoperirea de către poliţie a unor fumigene la clienta sa.

Kassym-Jomart Tokaev a ordonat la sfârşitul lui iunie anularea a milioane de euro datorii ale familiilor sărace în speranţa de a atenua nemulţumirea socială şi a evita noi manifestaţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

Linia Electrică Vulcănești-Chișinău a fost pusă sub tensiune până la Stația Electrică Chișinău

Linia Electrică Aeriană (LEA) de 400 kV Vulcănești-Chișinău a fost energizată până la Stația Electrică Chișinău. Potrivit ministrului energiei, Dorin Junghietu, urmează ultimele teste...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.