StiripesurseȘtirile zileiMasacru în Papua Noua Guinee! Grupuri tribale s-au măcelărit între ele

Masacru în Papua Noua Guinee! Grupuri tribale s-au măcelărit între ele

Publicat:

Cel puţin 24 de oameni, între care copii şi femei însărcinate, au fost asasinaţi într-o serie de presupuse atacuri tribale într-o regiune izolată din statul insular Papua Noua Guinee (Pacificul de sud-vest), au anunţat miercuri media şi autorităţile locale citate de Reuters şi Efe, potrivit agerpres.

Atacurile au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în provincia Hela, în centrul ţării. În primul dintre ele, petrecut sâmbătă, şase persoane au fost asasinate la întoarcerea de la o ceremonie tradiţională, în satul Peta.

Citește și: Bazele americane sunt în raza de acțiune a rachetelor iraniene

A doua zi, rude ale celor ucişi au vrut să se răzbune şi au omorât cu arme de foc “18 persoane, între care două gravide şi copii”, în apropierea satului Karida, a explicat şeful poliţiei din Hela, Teddy Augwi.

Premierul ţării, James Marape, învestit în mai, a evocat pe contul său de Facebook “una din cele mai triste zile” din viaţa sa şi s-a angajat să ia “cele mai dure măsuri legale” împotriva asasinilor, menţionând că începând din 2012 a cerut în repetate rânduri, dar în zadar, întărirea efectivelor de poliţie în zonă.


Cu toate că amploarea măcelului din Hela a şocat ţara, Papua Noua Guinee, unul din cele mai sărace state ale lumii, dar bogat în resurse şi care a obţinut suveranitatea faţă de Australia în 1975, nu este străină de violenţe tribale.

Citește și: Ani grei de închisoare pentru o fostă diplomată americană. A vândut chinezilor informații clasificate!

Deşi nu există cifre exacte, se estimează că astfel de conflicte între triburile din această ţară, în care se vorbesc peste 800 de limbi, au provocat sute de morţi şi mii de refugiaţi interni în zonele montane, unde trăiesc majoritatea celor 8 milioane de locuitori.

Anul trecut, după un puternic cutremur, lucrătorii umanitari care aduceau provizii în oraşul Tari din provincia Hela au fost nevoiţi să se retragă pentru a lăsa loc armatei care a intervenit pentru a calma disputele tribale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.