StiripesurseȘtirile zileiCutremur cu magnitudinea 5,8 în nordul insulei Mindanao din Arhipelagul Filipinez

Cutremur cu magnitudinea 5,8 în nordul insulei Mindanao din Arhipelagul Filipinez

Publicat:

Un cutremur cu magnitudinea 5,8 s-a produs sâmbătă dimineaţă în nordul insulei Mindanao din Arhipelagul Filipinez, a anunţat Serviciul de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), citat de Reuters, potrivit agerpres.

25 de persoane au fost rănite şi mai multe case, biserici şi alte clădiri au fost avariate în urma seismului, relatează AFP

Citește și : Xi i-a cerut lui Trump să reducă sancțiunile impuse Coreei de Nord

Cutremurul produs la ora locală 4:42 (20:42 GMT, vineri), la o adâncime de 11,8 kilometri, a fost urmat de şapte replici cu o intensitate mai mică, potrivit biroului de seismologie din Filipine.

Angajaţii poliţiei din oraşul Madrid din Mindanao, situat foarte aproape de epicentru, s-au ascuns sub birouri pentru a se proteja de cioburile şi obiectele de mobilier care au căzut în timpul seismului, a declarat pentru AFP şeful poliţiei locotenent Wilson Uanite. “Am văzut oameni ieşind în fugă din case. Mai mulţi locuitori au înregistrat pagube minore, cum ar fi pereţi crăpaţi”, a declarat el.


Şi pereţii spitalului din Madrid s-au crăpat, iar pacienţii au fost evacuaţi, a adăugat Uanite.

Citește și : Ursula von der Leyen susţine ideea înfiinţării unei bănci pentru investiţii ecologice

Acoperişul unei parcări din Madrid s-a prăbuşit, iar în oraşele învecinate mai multe locuinţe, biserici catolice, un hotel, o sală de gimnastică, un pod şi o piaţă au fost avariate, se arată într-un raport al apărării civile din regiune.

Angajaţii serviciilor de intervenţii de urgenţă au anunţat că 25 de persoane din regiune au fost rănite.

Filipinele sunt un arhipelag situat pe aşa-numitul Cerc de Foc al Pacificului, zona foarte activă din punct de vedere seismic şi vulcanic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.