StiripesurseSintezeMahmoud Abbas, vizită surpriză în Arabia Saudită

Mahmoud Abbas, vizită surpriză în Arabia Saudită

Publicat:

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas efectuează o vizită neaşteptată în Arabia Saudită la invitaţia regelui Salman, a anunţat luni agenţia locală de presă Maan, preluată de dpa, potrivit agerpres.

Abbas urmează să aibă marţi întâlniri cu mai mulţi oficiali de rang înalt, adaugă agenţia, fără mai multe detalii.

Citeşte şi: Trump a trecut testul protocolului cu împăratul Japoniei. NU a repetat greşeala făcută de Obama

Liderul palestinian, care se află în mijlocul unui efort multilateral de reconciliere cu gruparea islamistă armată Hamas ce controlează Fâşia Gaza, a fost anterior la Cairo.

Invitaţia adresată liderului palestinian intervine pe fondul unor arestări în masă ale unor personalităţi saudite acuzate de corupţie. De asemenea, prim-ministrul libanez Saad Harari a demisionat din acest post într-o alocuţiune televizată din Arabia Saudită în weekend.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.