StiripesurseȘtirile zileiFurtuna tropicală Barry mătură statul american Louisiana, crescând riscul producerii unor...

Furtuna tropicală Barry mătură statul american Louisiana, crescând riscul producerii unor inundaţii de amploare

Publicat:

Furtuna tropicală Barry, care s-a transformat în uragan doar timp de câteva ore, şi-a continua sâmbătă seara deplasarea lentă prin statul Louisiana, autorităţile oraşului New Orleans reamintind locuitorilor atenţionările privind riscul producerii unor inundaţii de amploare, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Locuitorii şi turiştii sunt încurajaţi să rămână vigilenţi”, a făcut apel LaToya Cantrell, primarul principalului oraş din Louisiana, stat aflat sub nivelul mării.

Citește și : Germania: AfD şi-a lansat campania pentru alegerile locale în fosta RDG

La scurt timp, Barry a fost retrogradat de meteorologi la stadiul de furtună tropicală, după ce vântul a înregistrat o viteză de 115 km/oră. Prima categorie din cele cinci în care pot fi clasificate uraganele, începe de la o viteză a vântului de 119 km/oră.

“Deşi riscul de inundaţii legat de furtuna care ar afecta fluviul Mississippi a trecut, riscul cel mai mare continuă să fie reprezentat de ploile puternice” care se pot abate asupra oraşului, a continuat avertizarea primarul Cantrell, care a subliniat că inundaţii neprevăzute se pot produce în cursul zilei de duminică. Serviciile meteo prevăd căderi de apă asupra oraşului cuprinse între 25 şi 50 cm, şi chiar un volum mai mare în anumite cartiere.


La ora 21:00 GMT, furtuna ajunsese în apropierea oraşului Lafayette din sudul Louisianei, înaintând cu 11 km/oră în direcţia nord, nord-vest, iar vântul atinsese o viteză de 100 km/oră, conform datelor furnizate de Centrul naţional al uraganelor.

Puterea vântului acestui prim uragan din zona Atlanticului al acestui sezon, ce cuprinde perioada iunie – noiembrie, urmează să scadă în intensitate pe măsură ce se deplasează spre nord.

Barry aduce cu sine “o cantitate extraordinară de umiditate” ce prezintă “un potenţial de ploi puternice” până în nordul Statelor Unite, a avertizat directorul Centrului naţional al uraganelor, Ken Graham.

“Cea mai mare parte a ploilor furtunii tropicale Barry ce vor atinge în acest week-end Louisiana şi Mississippi se va produce după trecerea centrului furtunii”, a anunţat pe Twitter serviciul meteorologic al SUA.

Citește și : Cutremur de 6,9 grade în vestul Australiei

Garda naţională a statului este mobilizată şi gata să intervină, a asigurat un oficial, care a precizat că 3.800 de membri au fost mobilizaţi.

Sâmbătă, toate zborurile de pe aeroportul oraşului New Orleans au fost anulate, ele urmând să fie reluate în cursul zilei de duminică.

Furtuna ar urma să aducă 25-50 de cm de precipitaţii dar, pe alocuri, acumularea acestora ar putea atinge 63 de cm. Statele Mississippi şi Tennessee sunt ameninţate cu inundaţii ce riscă să producă victime.

Mississippi, cel mai mare fluviu de pe continentul nord-american, a atins vineri, la New Orleans, nivelul de inundaţie (5.18 metri) însă, conform prognozei meteorologilor, nivelul apelor sale nu va mai creşte.

Preşedintele Donald Trump a declarat joi starea de urgenţă în statul Louisiana şi a aprobat participarea agenţiilor federale la operaţiunile de salvare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Doi moldoveni au fost condamnați în Ucraina după ce au incendiat o clădire administrativă

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, ambii în vârstă de 27 de ani, au fost condamnați în Ucraina la câte 12 ani de închisoare cu...

Programul activităților de reintegrare pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial

Programul activităților de reintegrare a ţării pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul include 30 de proiecte și inițiative destinate dezvoltării...

Uniunea Europeană introduce reguli noi privind salariile

Uniunea Europeană introduce noi reguli privind transparența salarială, măsuri care urmăresc să reducă diferențele de plată dintre femei și bărbați și să ofere angajaților...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.